Firea: PNL a trădat. Au dat afară vicepreşedinţi PSD şi au instalat unii de la PDL
0Senatorul PSD Gabriela Firea acuză PNL de trădare pe plan local şi susţine că gestul liberalilor de a înlocui conducerea PSD la nivel judeţean cu membri PDL are la bază “dorinţa de a face rău”.
“Am mai avut nişte discuţii cu preşedintele PNL (n.r.: preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache). Mi-a promis că, după Sărbători, va avea loc o negociere, o limpezire a situaţiei, dar - ce să vedeţi? - în loc de asta, la rectificarea bugetară,a găsit de cuviinţă să transfere anumite sume pentru arierate numai către localităţi cu primari PNL. Am considerat că asta s-a întâmplat din dorinţa de a ne face rău”, a declarat Firea, duminică, la Realitatea TV.
În opinia sa, Petrache ar trebui să dea dovadă de respect faţă de PSD, dar şi faţă de “cetăţenii datorită cărora a ajuns preşedinte de CJ”.
“Domnul Petrache ştie că sunt un om al negocierii şi chiar în discuţiile pe care le-am avut a recunoscut că a făcut anumite greşeli faţă de mine ca membru PSD. Dacă va ajunge vreodată să mă respecte personal ar fi o bucurie. Ilfovul nu este un judeţ ca oricare altul şi social-democraţii au mulţi simpatizanţi. Domnul preşedinte al PNL trebuie să ne respecte pe noi, cetăţenii datorită cărora a ajuns preşedinte de CJ. Nu vreau să insinuez că nu are calităţi politice, dar îi era mult mai greu să ajungă preşedinte fără noi, aproape imposibil”, a comentat social-democrata.
Totuşi, ea a negat că ar susţine destrămarea USL şi a precizat că liberalii trebuie să fie alături de PSD.
“Locul PNL este alături de PSD. Ne simţim trădaţi, pentru că au dat afară vicepreşedinţii şi au instalat vicepreşedinţi de la PDL”, s-a plâns ea şi a invitat liberalii “la masa dialogului”.
“Să ne întâlnim la masa dialogului şi, dacă, într-adevăr, ca şi într-o căsnicie, nu se mai poate găsi o armonizare, ce rost are să mimăm că suntem o alianţă la nivel naţional, dacă în teritoriu PNL consideră mai plăcut să guverneze alături de PDL? De asta spuneam de ruperea USL în martie, dar ferească Dumnezeu ! Nu sunt o distrugătoare a USL, dimpotrivă”, a conchis Gabriela Firea.
Discuţiile la nivelul organizaţiei judeţene au reînceput după ce vicepreşedintele CJ Ilfov din partea PSD, Sebastian Daniel Geantă, a fost înlocuit în funcţie de Ştefan Rădulescu, de la PDL.
Materiale pe aceeaşi temă:
Gabriela Vrânceanu Firea: Cel mai bine ar fi ca USL să se rupă în martie
Vicepreşedintele PSD Gabriela Vrânceanu Firea crede că luna martie ar fi cel mai indicat moment pentru ruperea USL, dacă se va ajunge în această situaţie, în condiţiile în care la mijlocul lunii aprilie începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare
Petrache, replică pentru Firea: Dacă vor neapărat să rupă USL, foarte bine, să-l rupă
Marian Petrache, vicepreşedintele PNL şi preşedinte al CJ Ilfov, a declarat că dacă PSD vrea să rupă USL, nu are decât să facă acest lucru. Liberalul a adăugat că din punctul său de vedere, Uniunea trebuie să reziste.
Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Cristina Pocora, a declarat vineri seara că, în cazul în care social-democraţii consideră că traseul coaliţiei de guvernare a ajuns la capăt, trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru destrămarea alianţei.