Elena Udrea a instituit „Gândul de apel“, de la 07.00, după modelul lui Cristoiu: „Astăzi voi vorbi de prietenie“
0
Elena Udrea, plasată recent în arest la domiciliu, a instituit, pe pagina sa de Facebook, „Gândul de apel“, de la ora 07.00. Udrea a vorbit, astăzi, despre prietenie, precizând că nu a avut aşteptări de la nimeni, aluzie la denunţurile care s-au făcut pe numele său.
„Bună dimineaţa! Având în vedere noul meu program, mă gândesc să institui «Gandul de Apel», adică de la 07.00 dimineaţa, după modelul maestrului Cristoiu. Astăzi aş vrea să spun ceva despre prietenie. Am zis mereu că nu am aşteptări de la nimeni, deci nu am nici dezamagiri. Obişnuită să văd în jur trădări, interese, ipocrizie, invidie, minciună, experienţa traită mi-a adus o surpriză pe care nu o credeam posibila: prietenia. Adică sentimentul de ataşament şi de dragoste al cuiva faţă de noi, manifestat fără nicio cauză, fără niciun interes. Doar dorinţa de a ne fi alaturi la greu, de a ne sprijini chiar şi asumându-şi riscuri, expunându-se public, suferinţa pentru suferinţa noastră. Un lucru aproape de negasit în vremurile acestea. Numele pe care îl poarta prietenia, este Ruxandra. Friends forever!“, scrie Udrea, pe pagina sa de Facebook.
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, asta după ce magistraţii Curţii Supreme au decis că aceasta poate fi judecată în arest la domiciliu în dosarul „Gala Bute”.
„A fost destinul meu să cunosc această experienţă. Şi familiile arestaţilor îşi pun speranţa că ieşind de aici pot face ceva pentru ei, pentru justiţia care se face de multe ori cu abuzuri. Femeile de aici au acasă familii, copii, poate au greşit, dar merită să trăiască aici decent. Nu a fost uşor, ştiam ce mă aşteaptă de ani, sunt parte a clasei politice şi ştiu ce se poate întâmpla atunci când măcar o parte din justiţie se lasă controlată dacă nu de politicieni, atunci de orgolii. Aici, la Târgşor, echipa care conduce această instituţie este formată din oameni minunaţi care încearcă cu foarte mult suflet că compenseze lipsa resurselor. Au nevoie de sprijin. Nu îmi cer iertare pentru acuzaţiile care mi se aduc, unii s-au bucurat că Elena Udrea a ajuns în închisoare. Dacă e să pedepsim clasa politică, sunt printre ultimii care ar trebui pedepsiţi. Voi rămâne în politică fiindcă sunt foarte multe lucruri de schimbat, lucruri de îndreptat. Sunt fericită că există magistraţi curajoşi, nu trăim vremuri normale din păcate, pot să accept că am stat aproape trei luni în arest, dar nu cred că trebuie să folosim acest sistem abuziv, stăteam cu femei care plângeau în fiecare noapte pentru că stăteau acolo şi aveau copii acasă, cred că ar trebui să fim mult mai atenţi la modul în care implementăm acest sistem. Nu mă aşteptam ca acest caz să nu fie tratat principial şi corect de către unii jurnalişti", a spus Elena Udrea.
Tot joi, instanţa a decis să fie judecaţi în arest la domiciliu şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, dar şi Tudor Breazu.