„Deputatul AKM“: Cer introducerea legii castrării chimice a pedofililor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat, marţi seară, că va redepune în Parlament iniţiativa legislativă care prevedea castrarea chimică a pedofililor. Social-democratul a mai avut un proiect de lege asemănător, dar a fost respins în 2015 de Parlament.

„Iată, că încă o dată, intuiţia mea şi flerul politic (şi nu numai) sunt prea revoluţionare poate pentru unii ! Acum 3 ani, am depus iniţiativa legislativă privind castrarea chimică a pedofililor, castrare chimică care exista aproape in toate ţările europene şi in SUA , chiar şi in Republica Moldova şi care prin tratamentul aplicat pedofililor, ar fi eliminat pornirile psihopate ale acestor pedofili şi ne-ar fi aparat copiii. Dar din păcate iniţiativa mea a primit aviz negativ de la Ministrul Justiţiei de atunci, coleg in PSD . De asta am spus şi spun totdeauna, că îmi doresc oameni cu expertiza in Guvern . Acum, va trebui sa reintroduc aceeaşi iniţiativa, însă inconştienţa unora, poate sa distrugă vieţi şi familii“, a scris Cătălin Rădulescu, pe pagina sa de Facebook, potrivit agenţiei Mediafax.

În martie 2014, un grup de 27 de parlamentari PSD, printre care Cătălin Rădulescu, fostul premier Sorin Grindeanu şi Florin Buicu (preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor), au propus, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, castrarea chimică a persoanelor care au săvârşit infracţiuni de agresiune sexuală asupra minorilor. 

Proiectul de lege a fost respins atât de Senat, cât şi de Camera Deputaţilor, votul decisiv fiind dat pe 13 octombrie 2015. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite