De ce reunificarea a rămas singura şansă a Republicii Moldova

Reunificarea trebuie să devină o preocupare urgentă a celor două state româneşti

După retragerea intempestivă, deşi previzibilă, a Ucrainei, de la masa tratativelor, Moldova a rămas izolată în zonă în efortul ei de aderare la UE. Cu siguranţă, al doilea stat românesc va continua pe această cale, dar a devenit mai clar ca niciodată că reunificarea cu România a rămas singura ei şansă de ieşire din zona gri. Toate calculele dau o singură soluţie pentru viitorul Basarabiei: întoarcerea acasă!

Dacă până acum vorbeam mai mult de un soi de reunificare soft cu România, prin integrare europeană, acolo unde ambele state am fi în interiorul aceluiaşi club, după renunţarea Ucrainei va trebui să ne gândim mai degrabă la integrarea europeană a Moldovei prin reunificare. Rusia a reuşit să întoarcă din drum state mari precum Ucraina sau Armenia, credeţi că va avea probleme în a bloca sau în a întârzia accesul Moldovei la UE? De aceea, clasa politică de la Chişinău şi cetăţenii Republicii Moldova trebuie să se raporteze la unirea cu România ca fiind calea cea mai bună pentru viitor. Iar cei care nu o fac din simţire românească, deşi sunt mulţi cei care răspund la această chemare, pot alege această cale din considerente pragmatice. Chiar şi pentru cei care nu iubesc România, reunificarea rămâne singura asigurare de viitor a Republicii Moldova, dacă îşi doresc vreuna.

Imediat după Vilnius, Moldova trebuie să-şi tureze motoarele la dublu şi să adauge la efortul de integrare cel de reunificare. Este singura ei şansă de a scăpa de blestemul de a fi o zonă tampon. 

Viitorul Basarabiei nu poate fi altul decât întoarcerea acasă, în sânul ţării mame, toate argumentele istorice, dar şi strategice, vin să sprijine acest lucru. Motiv pentru care nu am nicio îndoială că Unirea se va face. Problema este când, şi tocmai de aceea trebuie ca toată lumea să înţeleagă că e cu atât mai bine cu cât această decizie se ia mai repede. Moldova nu poate să aştepte la coada UE 15-20 de ani pentru că nu va rezista la acest proces îndelungat, fiind mereu tracasată şi ”ajutată” să dea înapoi. În plus, o perioadă de 15-20 de ani într-o epocă atât de tulburată global şi în care lucrurile şi evenimentele se mişcă cu o repeziciune alarmantă înseamnă a nu avea nimic sigur. Cine crede că UE va arăta la fel peste 20 de ani nu înţelege prin ce transformări trece lumea şi ce provocări ne aşteaptă în următorii ani, chiar şi numai din cauza schimbărilor climaterice care vor schimba configuraţia lumii aşa cum o cunoaştem. Dar să nu ne gândim atât de departe şi atât de global, să ne gândim doar că în urma alegerilor europarlamentare din 2014 în Parlamentul European va intra o forţă semnificativă de eurosceptici care deja şi-a făcut o credinţă din a spune ”NU” noilor veniţi, chiar şi celor deja intraţi în sânul UE, darămite celor care acum vor să adere. Cu presiunea puternică, tocmai din interiorul Parlamentului European, a celor care doresc să trântească uşa de intrare în UE tuturor invitaţilor, cine mai poate garanta accesul Moldovei în UE pe cont propriu? Şi cine poate crede că UE va accepta ca graniţa şi pavăza ei ei spre est să fie un stat mic, atacat din toate părţile şi care abia a scăpat de sub tutela comunistă?

Nu există de aceea, pentru Republica Moldova, o cale mai bună spre Europa decât prin reunificarea cu România. Desigur că procesul de asociere trebuie păstrat, pentru a oferi UE garanţiile necesare şi pentru a avea un argument suplimentar al unirii. Dar, imediat după Vilnius, Moldova trebuie să-şi tureze motoarele la dublu şi să adauge la efortul de integrare cel de reunificare. Este singura ei şansă de a scăpa de blestemul de a fi o zonă tampon.