Corina Creţu: România primeşte aproximativ două miliarde de euro pentru dezvoltare urbană

Corina Creţu: România primeşte aproximativ două miliarde de euro pentru dezvoltare urbană

Corin Creţu  Foto: gov.ro

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a vorbit, într-o înâtlnire cu primarii, la care a participat şi edilul Capitalei, Gabriela Firea, despre dezvoltarea urbană, în condiţiile în care România primeşte aproximativ două miliarde de euro de la UE pentru acest sector.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Oraşele pot face faţă provocărilor cu privire la mobilitatea urbană dacă elaborează şi aplică strategii integrate şi dacă implică toate părţile interesate în aceste acţiuni. Iar în ceea ce priveşte agenda urbană, Politica de coeziune se axează în actuala perioadă de programare tocmai pe strategii integrate de mobilitate urbană. La întâlnirea pe care am avut-o astăzi la Bucureşti cu aleşii locali pe tema folosirii eficiente a fondurilor europene pentru Dezvoltarea Urbană Durabilă, am discutat în primul rând despre ce măsuri pot lua oraşele pentru a accelera pregătirea proiectelor. Le-am transmis primarilor prezenţi la întâlnire că e nevoie în primul rând ca autorităţile de gestiune să încerce simplificarea şi accelerarea selecţiei de proiecte, dar cred că este necesară totodată şi simplificarea procedurilor de control“, a scris Corina Creţu pe Facebook după întâlnire cu primarii pe tema fondurilor europene. 

„România este statul membru al UE cu cele mai mari alocări din Fondul european de dezvoltare regională pentru Dezvoltarea Urbană Durabilă: aproximativ 2 miliarde de EURO, iar mobilitatea urbană este una dintre priorităţi“, a mai scris Corina Creţu. 

citeste totul despre: