Ciolacu, despre certificatul verde cu trei doze de vaccin: „Streinu Cercel mi-a spus că nu crede că măsura este necesară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Ilona Andrei
FOTO: Inquam Photos/ Ilona Andrei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că medicul şi social-democratul Adrian Streinu Cercel consideră că nu este necesară măsura introducerii dozei de booster de vaccin pe certificatul verde, la nivel naţional, aşa cum se întâmplă şi în cazul certificatului european.

„Am vorbit cu domnul Cercel şi dânsul mi-a spus că nu crede că este necesară o astfel de măsură”, a spus Ciolacu, marţi, la Parlament. 

Raed Arafat a anunţat recent că România se va alinia „curând” regulilor europene care prevăd că certificatul verde de vaccinare COVID îşi pierde valabilitatea la nouă luni de la completarea schemei de vaccinare dacă posesorul acestuia nu face şi doza booster, adică a treia doză.

Comisia Europeană a decis pe 21 decembrie ca certificatul verde european să aibă o perioadă de valabilitate de maximum 9 luni dacă persoana nu are doza de rapel (booster) de vaccin anti-Covid-19. Astfel, statele membre vor trebui să se conformeze cu aceste reguli pentru a permite călătoriile fără restricţii în cadrul UE. Perioada de valabilitate se calculează de la ultima doză de vaccin.

Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii a precizat marţi că, în acest moment, nu a intervenit nicio modificare în ceea ce priveşte valabilitatea certificatului electronic COVID-19, la intrarea pe teritoriul României.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite