Cu greu, am reuşit să aducem la conducere ţării un principe străin, care însă avea să schimbe faţa unei ţări aflate la graniţa dintre Orient şi Occident. Se simţea aerul modernităţii care se apropia vertiginos de Bucureşti. Oamenii nu îşi permiteau foarte multe. Principatele mai aveau de aşteptat 10 ani până să scape definitv de jugul turcesc. Dar cu toate acestea, Mihai Eminescu avea puterea să scrie o poezie care astăzi ar fi considerată propagandistică, iar poetului i s-ar pune imediat etica de om al ruşilor sau al statului paralel.

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.”

- M. Eminescu (Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie)

Nu am plecat de mult din băncile şcolii româneşti. Sincer vă spun, nu ştiu cât de apreciat mai este acum poetul Mihai Eminescu, ţinând cont că acum 10 ani, când eram la liceu, intrase deja într-un con de umbră. De fapt, aici vreau să ajung. La sistemul de învăţământ românesc, care se duce la vale de la an la an.

„Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat”, afirma marele filosof german Immanuel Kant. Însă am impresia că în cazul de faţă nu mai vorbim despre un popor fără cultură, ci vorbim despre un popor fără şcoală, de-a dreptul. Conducătorii, care nu sunt capabili să vorbească mai mult de 5 minute limba maternă, fără să facă greşeli, sunt expresia vie a situaţiei în care se află ţara noastră.

„La trecutu-ţi mare, mare viitor!”. Viitorul arată grandios? Nu ştiu ce să zic. Locurile în grădiniţele de stat se dau pe pile, învăţământul primar colcăie de profesori veniţi de la universităţile private, recunoscute în special pentru practica de a vinde diplomele, învăţământul liceal nu este absolut deloc adaptat la nevoile din piaţa muncii, iar învăţământul universitar este ignorat aproape în totalitate. La urma urmei, dacă reuşesc să te distrugă intelectual până la 20 de ani, ce rost are să mai acorde cineva atenţie şi acestuia. Am interacţionat foarte mult cu generaţia millennials de România. Sunt mai dezinvolţi, vorbesc romgleza şi par că nu sunt interesaţi de ce le oferă viitorul. Mare, mic, cui îi pasă. Iar asta convine cel mai mult celor care dau direcţia. Nepăsarea.

Cine este responsabil de neglijenţa faţă de sistemul de învăţământ? Toţi cei care au avut cel puţin 1 zi puterea şi nu au luat nicio măsură. Toţi cei care au impresia că un profesor poate munci pe salariul minim, pentru că oricum face meditaţii şi mai nou toţi cei care cred că este normal ca un profesor să îşi facă meseria, iar drept recompensă să vină cu bani de acasă pentru a beneficia de sistemele sociale dezastroase ale statului român.

Ce-mi oferi tu mie, dulce Românie?

Şansa de a rămâne cufundat în mediocritate? Un spaţiu în care voi duce muncă de convingere să îi explic copilului meu că la şcoală este frumos? Un spaţiu în care cine vrea să exceleze trebuie să beneficieze automat de serviciile grădiniţei finlandeze şi a şcolilor franceze, germane sau britanice?

Se poate ca eu să nu am capacitatea de a vedea atât de mult în depărtare. Însă vârfurile ar trebui să poată aprecia direcţia în care se duce sistemul care poate sălta sau îngropa o naţiune.