Campania electorală. A fost sau n-a fost?

Actuala campanie electorală pentru alegeri locale are câteva elemente ce o individualizează faţă de cele ce au precedat-o. Ea s-a desfăşurat pe fondul unei înţelegeri între cele două mari partide pentru alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, iar finanţarea permisă de lege a limitat posibilitatea desfăşurării unor evenimente specifice unui astfel de proces şi intrarea în cursă cu şanse reale a nou veniţilor în politică.

Am lansat o dezbatere pe această temă în cel mai recent număr al revistei de cultură contemporană Timpul, arătând că, după un sfert de secol în care campaniile electorale au însemnat mobilizări uriaşe de resurse materiale şi umane, în primăvara lui 2016 am avut o campanie în care legea nu a îngăduit candidaţilor decât tipărirea câtorva afişe. Permisă a fost campania „în stil clasic” înainte de intrarea în perioada legală de campanie. Am asistat în acest sezon electoral la un fenomen ce s-a derulat invers decât cele precedente: până acum, începerea campaniei electorale însemna umplerea panourilor cu afişe, apariţia de bannere şi mashuri peste tot, montare de corturi electorale, programarea de concerte etc.; acum, începerea campaniei a însemnat strângerea tuturor materialelor electorale şi interzicerea oricărui spectacol pentru susţinerea unui candidat. Nici pentru publicitatea în presă nu au fost bani. Am formulat o serie de întrebări. Ce au avut de făcut candidaţii în campanie, ce le-a mai fost permis să facă, ce le-a fost îngăduit să spere? A rezolvat limitarea fondurilor de campanie problema transparenţei utilizării lor? Ce şanse a avut un candidat ce nu şi-a putut masca propria campanie în acţiuni administrative, aşa cum au putut-o face cei aflaţi în funcţii? Dispariţia dimensiunii spectaculare a procesului electoral a adus un plus de democraţie?

În opinia sociologului Mircea Kivu, campania care tocmai se încheie a avut două mize: „corupţie sau anticorupţie” – vom vedea dacă politicienii corupţi vor mai fi relegitimaţi prin vot aşa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului sau dacă DNA-ul se va bucura de un sprijin popular; „vechea clasă politică sau noul val” – actuala legislaţie şi practică au îngreunat intrarea în cursă a unor noi partide, însă rămâne de văzut dacă ofertele lor electorale vor avea priză la public măcar în perspectiva alegerilor din toamnă.

Remarcând faptul că actuala campanie a debutat cu două teme majore provocate de către politicieni (alegerea primarilor într-un singur tur şi condiţiile de finanţare a campaniei), dar de care se miră tot politicienii, politologul Alexandru Radu consideră că „ar exista totuşi şi o parte plină a paharului, în măsura în care  actuala campanie electorală, aşa lipsită de spectacol cum a debutat, poate constitui în sine un examen al capacităţii reformatoare a politicianului român.”

„Iisus a creştinat lumea fără wi-fi”, ne aminteşte specialistul în comunicare politică Marius Ghilezan. În opinia sa, restricţiile introduse în finanţarea campaniei electorale îi trimit pe politicieni la comunicarea directă, în cadrul căreia se va vedea dacă vor fi în stare să stârnească emoţia necesară obţinerii voturilor. De aceste restricţii sunt afectaţi candidaţii formaţiunilor mici şi noi şi independenţii, beneficiare fiind cele două partide ce au votat legea: PSD şi PNL.

Politologul Georgeta Condur remarcă extremele în care au judecat politicienii români normele de desfăşurare a campaniei electorale: după  ani de zile de dezmăţ electoral, ei au ajuns să interzică aproape tot ceea ce ţine de campanie. „Campania e tăcută şi ternă, ca o înmormântare sărăcăcioasă. De murit, mor doar prestatorii cinstiţi de servicii de campanie, candidaţii noi şi interesul publicului pentru bătălie. Întotdeauna deţinătorii funcţiilor („incumbents”) au avut un avantaj, dar acum e şi mai mare. Avem un singur tur şi o campanie leşinată, aşa că ei îşi freacă mânuţele, zic „bogdaproste” şi-şi bagă sub patrafir, în bocetele înăbuşite ale publicului, încă un mandat. Şi o să rămânem tot cu ăia, până când DNA ne va despărţi.”

Reiterez ceea ce am mai afirmat şi cu altă ocazie: campania electorală pentru locale a fost croită în coerenţă cu înţelegerea dintre PSD şi PNL pentru alegerea dintr-un singur tur de scrutin a primarilor. Această înţelegere aproape că a anulat orice miză, doar DNA-ul stricând pe ici pe colo ceea ce partidele au stabilit. De ce să fi permis acestea cheltuirea de resurse pentru a mima un spectacol electoral când rezultatele au fost aproape predeterminate?! Nu putem să le acuzăm, în acest sens, de lipsă de sinceritate. Prin această înţelegere şi prin limitarea finanţării campaniei cele două partide au trântit uşa în nas nou veniţilor în politică.

Au vreo intenţie de reformare partidele? Nu. Unele dintre ele au încercat să mimeze reformarea prin împingerea în cursa electorală a persoanelor ce nu au îndeplinit condiţia de vârstă. După cum a constatat ExpertForum, 449 dintre candidaţi au vârsta sub cea legală pentru a putea candida. Or, reformarea nu înseamnă numaidecât aruncarea în cursă a tinerilor. Am putut vedea că tinereţea nu înseamnă în mod automat şi reformă la tinerii Ponta, Şova, Negoiţă, Duicu, Ghiţă, Păsat, Vâlcov ş.a. Or, când un tânăr acceptă un astfel de debut în politică, candidând prin încălcarea legii, este clară calitatea acestuia.

Se încheie o campanie penibilă, o jignire la adresa electoratului. O campanie electorală bună este un semn de sănătate a democraţiei. Campania electorală este procesul prin care electoratul are posibilitatea ca, odată la patru ani, să poată primi oferta politică într-o formă care să-i poată permită să perceapă şi să compare. E treaba fiecăruia ce alege apoi. Important este ca autorităţile să-i creeze alegătorului posibilitatea alegerii nu doar prin faptul că îi deschide o secţie de votare într-o duminică, ci prin condiţiile necesare perceperii produsului electoral. Dacă ar fi existat instituţia „protecţia consumatorului electoral”, cred că  aceasta ar fi amendat cele două măsuri legislative ce au distrus această campanie.

În prezent, alegătorii au de ales în condiţiile în care cumpărau din magazinele comuniste. Pe atunci alegeau între tacâmuri şi între tenişii Drăgăşani, că alte mărfuri concurente nu ajungeau la raft. Indiferent de calitatea produselor, tot trebuia să mănânce şi să se îmbrace. Aşa şi acum: tot trebuie să aleagă, chiar dacă nu au avut posibilitatea să citească eticheta şi termenul de valabilitate al produsului. Vor alege ceea ce se găseşte, că nu au de ales. Se va merge la alegeri cu acelaşi aplomb cu care se mergea şi la alegerea deputaţilor Marii Adunări Naţionale. Cu plictis şi silă, pentru că îi vor alege pe cei desemnaţi să câştige. Aşa au decis partidele din România că trebuie să se facă politică. Semnalul pe care l-au transmis alegătorilor este clar: putem face politică şi fără voi. Aşa a făcut şi Partidul Comunist Român.