De un om de care nu poţi râde cred că ar trebui să te temi. În România a existat mereu tentaţia puterii absolute. Ion Iliescu a fost Dumnezeul primei părţi a anilor '90. Adrian Năstase a încercat o confiscare totală a puterii, dar a pierdut-o lamentabil în alegeri. Traian Băsescu a avut cea mai lungă şi zbuciumată luptă pentru a acapara puterea totală, nu i-a reuşit deşi a fost extrem de aproape. Victor Ponta a fost prea superficial când venea vorba de a conduce cu mână de fier România, plus că îi avea în coastă pe Crin Antonescu şi pe Liviu Dragnea. De primul a scăpat extrem de uşor. Al doilea e cel care i-a dat un brânci pe scări în timp ce-l bătea prieteneşte pe umăr. Dar cum a ajuns Liviu Dragnea la statutul de cel mai puternic om din România şi poate el să facă ceea ce nu au reuşit predecesorii săi?

Să-i vedem reuşitele. A scăpat neatins din prăbuşirile lui Mircea Geoană şi Victor Ponta lângă care a stat şi i-a secondat în toată activitatea lor. Ba chiar a ieşit întărit din fiecare dezastru. A construit o reţea de interese în interiorul partidului care îl slujeşte aproape fără crâcnire. S-a ales preşedinte al PSD într-o cursă în care a candidat aproape singur şi a cerut votul tuturor membrilor partidului, fapt nemaiîntâlnit până la el. A scos partidul din criza incendiului de la Colectiv, lăsându-l pe Victor Ponta şi apropiaţii lui să plătească nota integrală. A câştigat triumfător Primăria Bucureştiului şi alegerile generale. A schimbat doi premieri şi a scăpat de revoltele din partid fără să piardă mare lucru. Dirijează din umbră legi şi ordonanţe pentru care plătesc tot felul de naivi cu statură de râmă politică (ordonanţa 13, pachetele de legi ale justiţie, formularul 600 şamd). Se presupune că deţine o avere uriaşă în Brazilia şi că e sforarul Tel Drum (companie care recent şi-a cerut insolvenţa), dar nimic dovedit clar încă. În toate acţiunile sale se regăsesc interpuşi dispuşi să facă ce li se cere, fie că e vorba politică, fie că e vorba de afaceri. A reuşit să îşi numească în guvern toţi oamenii fideli, marea majoritate din sudul ţării, cu accent pe judeţul Teleorman. A obţinut de la preşedintele Iohannis nominalizarea Vioricăi Dăncilă într-un mod neaşteptat de uşor şi pentru care preşedintele pierde puncte în popularitate în rândul propriului electorat.

Este suficient ca să ne permitem să spunem că e un om deosebit de priceput şi puternic?

De-a lungul anilor, s-a speculat că Liviu Dragnea este susţinut de serviciile secrete sau că măcar are o relaţie privilegiată cu acestea. Tot el e cel care a iniţiat din postura de preşedinte PSD şi cel care a dirijat cea mai mare campanie din istoria României împotriva aceloraşi servicii, acuzând în mod permanent statul paralel. Este puţin probabil să aflăm vreodată dacă şi-a permis acest lucru pentru că era doar o perdea de fum sau nu i-a păsat de consecinţele unei astfel de campanii. Este o premieră la care nu se aştepta nimeni. În acelaşi timp este un susţinător pe faţă al referendumului Coaliţiei pentru Familiei, pe care îl foloseşte fără ezitare ca armă politică. A primit icoane şi binecuvântări repetate de la cele mai înalte feţe ale Bisericii Ortodoxe Române. E un om de sistem şi, în acelaşi timp, un om care foloseşte sistemul până la epuizare dacă interesul i-o cere. Nu a ezitat să promită privilegii Casei Regale atunci când a simţit că îi foloseşte pentru un puseu de popularitate. Şi Casa Regală, la fel ca celelalte instituţii, nu a ezitat să îi răspundă favorabil. Despre arestarea sa se vorbeşte de mai bine de doi ani, că este iminentă, şi au fost destui şi în partid care şi-au făcut calculele politice pe această premisă pe care o considerau 100% sigură. Şi, totuşi, iată-l bine mersi, în fruntea PSD, a guvernului şi, practic, conducând România.

Liviu Dragnea este beneficiarul unei situaţii cu adevărat speciale. Conduce această ţară fără să ocupe o funcţie executivă, deci fără să îşi asume în mod direct nici un fel de eşec sau decizie. O fac alţii pentru el. Ei bine, nici Traian Băsescu nu a reuşit aşa ceva, iar de Adrian Năstase nici nu mai are rost să discutăm.

S-a râs de Liviu Dragnea pentru că ar fi venit în şosete flauşate la Bucureşti şi pentru că avea o geacă de piele din petece. Aşa, şi? Românii (80% din România) au trecut măcar o dată în viaţă printr-o astfel de experienţă. Nu ne-am născut toţi la oraş. Au circulat anecdote cu el întrerupând şedinţa de partid ca să se uite la telenovela Suleyman Magnificul. Serialul turcesc a rupt audienţele în România, aşa că o astfel de jignire nu-l face decât să fie un om cu gusturi identice cu ale majorităţii. Pe vremuri, când se difuza Sclava Isaura, în România nu mai creştea nici iarba până nu se termina episodul. Aşadar, avem un om din popor care a ajuns la Bucureşti şi a câştigat puterea plus o avere considerabilă pe care nimeni nu poate să i-o confişte. Mă tem că oricât am râde, Liviu Dragnea e un ideal pentru mulţi dintre cetăţenii României, ceea ce nu-l poate face altfel decât deosebit de puternic.

O să mă repet. De un om de care nu poţi râde trebuie neapărat să te temi. Iar Liviu Dragnea ştie prea bine ce îşi doreşte că să cădem acum în păcatul naivităţii şi să ne închipuim că va fi blând cu noi când ne-o fi mai greu. Aşa că dacă ne întrebăm dacă avem de ce ne teme, cred că răspunsul este cât se poate de clar: DA.