Şerban Nicolae îl critică pe Grindeanu după ce premierul s-a dezis de graţierea corupţilor: Probabil are banii pentru amenda de la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, a declarat joi, la Parlament, referitor la opiniile separate ale premierului Sorin Grindeanu şi ale liderului PSD, Liviu Dragnea, pe tema graţierii, că Guvernul nu a dat o soluţie alternativă cu privire la condiţiile din penitenciarele din România, iar, cel mai probabil, Executivul are deja pregătiţi banii pentru amenda de la CEDO.

„Domnul Dragnea a declarat ceea ce a declarat în mod constant. Mie mi se pare firesc, nu e o noutate, nu ştiu de ce ar trebui să fie o surpriză. A spus că nu este de principiu în favoarea graţierii, ci este categoric împotriva graţierii faptelor de corupţie. (...) Este o chestiune de politică penală. Unii au o opinie, alţii au altă opinie. Spre exemplu, am văzut că domnul prim-ministru am văzut că nu susţine amendamentele, ci susţine proiectul Guvernului. E un punct de vedere (...). Probabil că Guvernul are deja banii pregătiţi pentru amenda de la CEDO. În afară de recursul compensatoriu propus pe vremea lui Florin Iordache, Guvernul nu a dat încă altă soluţie alternativă. Dacă, până când ajunge proiectul legii graţierii pe masa preşedintelui Iohannis, Guvernul reuşeşte să evite amenda de la CEDO sau reuşeşte să facă bani pentru amenda de la CEDO, nu mai e nevoie de legea graţierii”, a afirmat Şerban Nicolae.

Chestionat dacă nu intră în conflict cu ceea ce susţine conducerea PSD, preşedintele Comisiei juridice a susţinut că „nu este vorba  de conflict”.

„E vorba de opinie. Asta e partea dezbaterii. Nu înţeleg de ce vi se se pare că totul ar trebui să fie o chestie militărească pe bază de ordin, pe bază de comandă unică. Lucrurile fac parte din dezbatere”, a completat senatorul PSD.

Social-democratul a mai precizat că nu crede că „cine ar vrea să comită acte de corupţie s-ar simţi încurajat de graţiere, care priveşte acte trecute”. „Credeţi că cine vrea să comită de acum încolo fapte de corupţie e încurajat ştiind că nu mai poate fi încurajat de acte de clemenţă? Mi se pare ilogic”, a conchis Şerban Nicolae.

Premierul Sorin Grindeanu a scris pe Facebook că Guvernul nu susţine amendamentele propuse la proiectul de Lege privind graţierea adoptate, miercuri, în comisia juridică a Senatului, precizând că Executivul susţine Legea graţierii în forma propusă iniţial de Ministerul Justiţiei.

"Am mai spus-o şi o repet: Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia Juridică a Senatului, referitor la graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Executivului”, a scris premierul pe pagina de Facebook.

Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a scris, pe Facebook, că "dezaprobă categoric" amendamentele adoptate, miercuri, de Comisia juridică a Senatului, privind graţierea persoanelor condamnate pentru corupţie, şi că va avea o discuţie cu membrii PSD din Comisie pentru ca forma finală a raportului să nu conţină aceste prevederi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite