Magia există!

De-a lungul timpului Orchestra Naţională Filarmonică Rusă a concertat împreună cu mulţi artişti de seamă, precum starurile de operă Angela Gheorghiu, Placido Domingo sau Jose Carreras FOTO: Agerpres

Emoţionaţi, am constatat că excelenţa, eleganţa, energia şi echilibrul s-au întâlnit miercuri, după ora 17.00, pe scena Sălii Mari a Palatului şi au creat un adevărat eveniment muzical.

Cronică realizată de Mioara Bâscă

Ascultătorii au fost conduşi prin diverse geografii sonore şi s-au bucurat de călătoria oferită de orchestra Filarmonicii Naţionale a Rusiei, în care maestrul Vladimir Spivakov a fost un ghid nepreţuit. Acest tânăr ansamblu orchestral (zece ani) are avantajul de a fi fost format de la început din muzicieni de mare calitate profesională, interpreţi de nivel solistic – însuşiri demonstrate pe parcursul numeroaselor solo-uri din lucrările prezentate în concert. 

Pentru Vladimir Spivakov „muzica înseamnă emoţie“ ceea ce s-a remarcat de la primele sunete ale Suitei a treia pentru orchestră, op. 27, „Săteasca” de George Enescu. O emoţie stăpânită, cu momente de reverie şi reverberare a spaţiului sonor, de acurateţea intervenţiilor solistice (ce păcat că nu cunoaştem numele membrilor orchestrei!). Partidele de suflători sunt admirabile, însoţite şi sprijinite de compartimentul coardelor. Ludicul este măsurat, iar tânguirea din monodia oboiului atinge sufletul ascultătorilor. Cele cinci părţi ale suitei sunt perfect echilibrate într-o arhitectura sonoră clară, multiplu-faţetată: natura, dorul, nostalgia, veselia, contemplarea, melancolia. O interpretare ce dovedeşte o adâncă şi adevărată înţelegere a universului muzical enescian.

Neobişnuit, după prima lucrare, la entuziastele aplauze ale publicului, orchestra şi dirijorul său au oferit audienţei Hora staccato de G. Dinicu, cu partea solistică interpretată impecabil la trompetă, un gest de reverenţă făcut muzicii româneşti.

DOGADIN, SENSIBIL ŞI SUBTIL

Generozitatea unui dirijor transpare din abilitatea de a-şi însoţi solistul în aventura sa interpretativă. Când pe scenă se întâlnesc doi violonişti – acum unul dirijor şi celălalt solist – atunci există premisele unei interpretări excepţionale, ceea ce s-a dovedit a fi chiar unul dintre momentele de graţie atinse în acest concert. Poemul pentru vioară şi orchestră, op. 25 de Ernest Chausson şi Introducere şi Rondo capriccioso, op. 28 de Camille Saint-Saëns au fost tălmăcite viu, cu profunzime şi infinite culori sonore. Serghei Dogadin este un violonist pentru care superlativele sunt prea sărace: este un virtuoz, un muzician rafinat, sensibil şi expresiv. Stăpâneşte declamarea recitativelor şi are har în expunerea tematică. Are o siguranţă interioară şi o şlefuire a sunetului la care a contribuit şi Mihaela Martin, actuala sa profesoară. În tălmăcirea sa a fost însoţit impecabil, în dozaje sonore subtile, de Vladimir Spivakov şi orchestra Filarmonicii Naţionale a Rusiei. 

Serghei Dogadin este un violonist pentru care superlativele sunt prea sărace: este un virtuoz, un muzician rafinat, sensibil şi expresiv.

La cererea publicului, Serghei Dogadin, condus de o expresivitate desăvârşită împletită cu o scânteietoare virtuozitate, a interpretat Paganiniana – variaţiuni pe teme de Paganini de Nathan Milstein.

PRECIZIE RITMICĂ

Partea a doua a concertului a fost rezervată monumentalei Simfonii I în re minor op. 13 de Serghei Rahmaninov,  considerată de Vladimir Spivakov „una dintre cele mai mari simfonii ruseşti“. Dirijorul a fructificat constant, pe parcursul celor patru părţi, extraordinara mobilitate a orchestrei. A împletit grandiosul cu sensibilul, densitatea sonoră cu transparenţele, paleta coloristică timbrală cu fineţea nuanţelor. Cavalcadele sonore, momente de mare forţă expresivă, au alternat cu episoade diafane. Forţa vibraţiilor, manifestări masive, a fost perfect sincronizată cu creşterile şi descreşterile dinamice, remarcabilă fiind scala sensibil diversificată a nuanţelor, calitatea sonoră a extremelor, dense, pline de sens şi semnificaţie. O interpretare fascinantă, în care atât ansamblul, cât şi solo-urile au fost pline de viaţă. Expresivitatea şi implicarea fiecărui instrumentist, acurateţea intonaţională, precizia ritmică, omogenitatea partidelor şi a ansamblului – iată câteva dintre calităţile acestei orchestre. Şi mai presus de toate, a impresionat reacţia promptă a ansamblului la fiecare gest al dirijorului, admiraţia şi preţuirea pe care i-au arătat-o, participarea conştientă a fiecărui muzician la săvârşirea actului artistic.

Pentru un tablou complet al calităţilor şi posibilităţilor inepuizabile ale acestei orchestre, seara s-a încheiat sub auspiciile dansului de caracter. Vladimir Spivakov a ales trei exemple diferite, dar concludente din muzica de balet: Dansul ungar din Lacul lebedelor de Ceaikovski, Dansul spaniol din Nunta lui Luis Alonso de Giménez şi Dansul georgian din Gayaneh de Haciaturian, toate trei interpretate magnific de orchestra Filarmonicii Naţionale a Rusiei.

Aplauze, urale, ovaţii prelungite cu sala în picioare... Şi publicul a simţit într-adevăr că Magia există!