Capodopere la matineu, în ultima zi de Festival

Membrii ansamblului Schubert FOTO Arhiva Festivalului „George Enescu“

Ansamblul Schubert va interpreta, de la ora 11.00, compoziţii de Frank Bridge, Gabriel Fauré şi George Enescu, la Ateneul Român

Articol semnat de Toma Popovici

Autor a peste 200 de opusuri într-o mare diversitate de genuri (vocal, instrumental, cameral, orchestral, concertant), Frank Bridge este, probabil, cel mai preţuit pentru muzica sa de cameră, el fiind un muzician ce a activat în numeroase ansambluri camerale. 

Fantezie în fa diez minor pentru cvartet cu pian H. 94 este impregnată puternic de stilul romantic târziu francez, în special de cel al lui Gabriel Fauré. Alcătuirea instrumentală a ansamblului, limbajul armonic bogat, cu inflexiuni modale, caracterul extrem de melodios şi elegiac şi ţesătura sonoră omogenă, armonioasă, în care instrumentele se completează reciproc, fără ieşiri în evidenţă de natură solistică sunt câteva dintre trăsăturile Fanteziei ce o pot defini drept un omagiu adus compozitorului francez.

Lucrarea este alcătuită din trei părţi, ce se cântă înlănţuit, fără pauză, şi îmbracă o formă ciclică, ultima parte şi coda rememorând materialul tematic al primelor două mişcări. 

Partea întâi, Andante con moto, ce debutează cu o introducere rapsodică, este străbătută de un fior melancolic, elegiac, sugerat de ritmul ternar, legănat, de melodicitatea celor două teme şi de culoarea tristă şi interiorizată a tonalităţii fa diez minor.

În contrast, scherzo-ul mişcării secunde (Allegro vivace) este spectaculos, plin de spirit, şi nelipsit, pe alocuri, de ironie. Partea a treia rememorează ideile muzicale şi nostalgia primei părţi, iar coda încheie Fantezia cu o amintire palidă a scherzo-ului, ca o resemnare.

Rafinamentul muzicii franceze

Cele două cvartete cu pian de Gabriel Fauré se înscriu printre capodoperele genului, alături de cele ale lui Mozart, Schumann sau Brahms, şi sunt printre cele mai cunoscute şi reprezentative lucrări ale compozitorului francez.

Cvartetul nr. 1 în do minor op. 15 poartă amprenta stilistică a romantismului târziu, cu vădite influenţe brahmsiene, în acelaşi timp fiind pătruns de rafinamentul muzicii franceze şi de originalitatea personalităţii artistice a lui Fauré. 

Partea întâi, Allegro molto moderato, are o structură amplă, în formă de sonată, şi este axată pe două idei muzicale: prima, cu un caracter impetuos şi generos, cu inflexiuni modale ce îi conferă un parfum arhaic, iar a doua, cantabilă, rafinată şi curgătoare. Ţesătura sonoră este foarte bogată, cu cele trei instrumente de coarde preluându-şi continuu discursurile, pe suportul armonic amplu şi armonios al pianului. 

Partea a doua, Scherzo, Allegro vivo, este o mişcare fermecătoare, plină de viaţă şi rafinament, cu o scriitură aerisită şi cu teme de un pronunţat caracter dansant, ce amintesc pe alocuri de ritmul săltat al tarantellei. 

Partea a treia, Adagio, este fără îndoială momentul de maximă intensitate emoţională al lucrării. Melancolia profundă, tristeţea, resemnarea ce străbat lumea sonoră a părţii lente opun un contrast major amplorii primei părţi şi umorului fin al scherzo-ului.

Finalul, Allegro molto, încheie grandios, şi într-o vervă neobosită, cvartetul. Energia şi vitalitatea părţii a patra îşi trag seva din ritmul punctat, concis, al temei principale şi din arpegiile rapide şi aproape necontenite ale partidei pianistice.

O pagină de vis

Primul Cvartet cu pian al lui George Enescu a fost conceput într-o perioadă de confluenţe stilistice, atât în creaţia sa, cât şi în evoluţia civilizaţiei culturale europene. Lumea secolului al XIX-lea făcea loc unei noi ere de căutări, de aşezări pe baze ideatice noi şi de reconfigurări ale mijloacelor de expresie. Astfel, lucrarea poartă în „gena“ sa atât o privire retrospectivă asupra stilurilor ce au influenţat personalitatea enesciană (Brahms, Franck, Fauré), cât şi una vizionară, înspre limbajul său muzical de maturitate, extrem de complex. Structurat în trei mişcări, Cvartetul cu pian nr. 1 în Re major op. 16 (1909) are dimensiuni impresionante – fiind una dintre cele mai ample lucrări ale genului – şi sonorităţi ce se situează la graniţa dintre cameral şi simfonic.

Partea întâi, Allegro moderato, este construită ca o vastă formă de sonată şi combină fraze de largă respiraţie şi generozitate, de esenţă brahm-siană, cu imagini sonore ce amintesc de parfumul muzicii romantice târzii franceze. Este interesant de remarcat debutul în unison, procedeu compoziţional drag lui Enescu.

Partea a doua, Andante mesto, este considerată de Pascal Bentoiu drept cea mai valoroasă dintre mişcările cvartetului. E descrisă ca „o pagină de vis, cum un mare compozitor realizează de puţine ori în viaţă“ (Pascal Bentoiu, Breviar enescian). Prefigurează fiorul poetic românesc din prima 

Sonată pentru pian, sau din Sonata a treia pentru pian şi vioară.

Partea a treia, Vivace, debordează de energie, cu teme ce amintesc de verva dansurilor populare, şi încununează monumentalul cvartet printr-un final spectaculos şi plin de vigoare. 

The Schubert Ensemble

Format în 1983 la Londra, Ansamblul Schubert este de fapt un cvintet cu pian şi contrabas, dar cu numai o singură vioară. Cei 30 de ani de activitate ai Ansamblului Schubert din Londra vor fi marcaţi anul acesta de o serie de evenimente, printre care şi lansarea, în toamnă, a celui de-al doilea CD cu înregistrări camerale enesciene. În cele trei decenii de frumoasă existenţă, The Schubert Ensemble s-a impus ca prim exponent al genului cameral, recunoaştere venită în două rânduri şi din partea Societăţii Filarmonice Regale din Londra (în 1998 şi în 2010) prin acordarea premiului pentru Cel mai bun ansamblu cameral.