Ansamblul „Profil“, la Ateneu

Ansamblul „Profil“ a fost întemeiat în 2003 de către compozitorul Dan Dediu FOTO Arhiva Festivalului „George Enescu“

Ansamblul „Profil“, dirijat de Tiberiu Soare, va interpreta, la Ateneu, de la ora 17.00, lucrări de Adrian Enescu, Viorel Munteanu, Mihai Măniceanu, Nicolae Brânduş, Octavian Nemescu şi Tristan Murail

Articol realizat de Michaela Roşu

Adrian Enescu. Cinematic pentru orchestră de cameră. Compozitorul născut în1948 este cunoscut mai ales ca autor de muzică de film (65 de titluri), de teatru, de balet; compune muzică electronică (încă din anii ’70); este atras, de asemenea, de muzica simfonică şi de jazz. Cinematic este – după Tabu, concert pentru vibrafon şi orchestră – a doua lucrare dintr-un ciclu în care, după propriile mărturisiri, autorul realizează sinteza jazz-muzică contemporană. O „poveste abstractă“ – spune el – în care „totul pleacă de la un acord expus în toate răsturnările, iar sunetele ce compun acordul vor modela structurile de improvizaţie“. Cinematic este dedicată profesorului său, Aurel Stroe.

Viorel Munteanu. Invocaţii. Unul din momentele meditative ale compozitorului (n. 1944) este încredinţat clarinetului, instrument înzestrat cu resursele coloristice şi de agilitate tehnică adecvate discursului muzical de acest tip. O muzică cu sugestii venite din arhaicul folcloric, câştigând din libertatea oferită de „cântarea“ monodică, incantatorie, rubato... Toate acestea incluzând tehnicile noi de atac şi investigarea modernă a posibilităţilor sonore ale instrumentului. 

Octavian Nemescu. Nativitas quindeci, pour 11 heures de la nuit (2012) face parte din ciclul celor 24 de lucrări muzicale dedicate fiecărei ore din zi şi din noapte. Respectivul ciclu îşi propune să sugereze o călătorie iniţiatică în Lumea de Dincolo, de după moarte (între miezul nopţii şi miezul zilei) şi înainte de naştere (12 ziua-12 noaptea), având ca model Cartea egipteană Amduat. 

Lucrarea lui Nemescu propune o călătorie iniţiatică în Lumea de Dincolo

Ora 11 noaptea marchează, pe suportul acestor deziderate, intrarea sufletului (a corpurilor sufleteşti) în trup. Se încearcă astfel, schiţarea, prin intermediul sunetelor, a Coborârii, a Îmbrăcării Eului, pe rând, în Corpul Mental, Afectiv, Energetic şi, apoi, Carnal. Aceasta implică instalarea treptată a Uitării, implantarea Tensiunii existenţiale (exprimată de cvarta mărită), cât şi descinderea pe o Spirală (a melcului) ce se transformă treptat în vârtej spre o densificare, condensare şi distorsionare a energiei sonore originare. Ce ar mai fi de adăugat?.

Tristan Murail. L’esprit des dunes evocă deşertul Gobi, cu sunetele sale misterioase, ce seamănă uneori cu vocea umană, apelând la muzici tradiţionale din Mongolia şi Tibet. Pentru aceasta, compozitorul francez (muzica spectrală) combină şi prelucrează sunetul instrumentelor live cu cel electronic, într-o scriitură foarte elaborată.

În creaţia Doinei Rotaru (1951), piesa intitulată Centrifuga (scrisă în 2011 la cererea ansamblului MD7 din Ljubljana) urmăreşte „procesul transformaţional continuu“ în care „este angrenată o pulsaţie mecanic-obsesivă iniţială“. În ce fel? Există o „forţă centrifugă care acumulează, condensează şi tensionează discursul muzical, generând volute din ce în ce mai largi (şi mai lente). Expresia ludică – subliniază compozitoarea – se modifică treptat şi devine tot mai dramatică”... pentru ca, în final, „ascensiunea luminoasă“ să schimbe „perspectiva asupra «axei», asupra începutului“.

Mihai Măniceanu (n. 1976), despre noul său opus: ,,Lucrarea se doreşte a fi o construcţie monolitică şi procesuală prin excelenţă. Raportându-se într-un anumit sens la o creaţie a lui Alfred Schnittke – Pianissimo pentru orchestră mare (1968) –, Crescendo pentru vioară solo propune o alternativă creativă atât pe palierul timbral, cât şi la nivelul conceptual propriu-zis, constituindu-se totodată ca un omagiu adus remarcabilului compozitor“.

Pentru compozitorul Nicolae Brânduş (n. 1935) ,,cele cinci Studii Transcendentale reprezintă cinci meditaţii asupra unor texte care fac parte din zestrea culturală a umanităţii, dincolo de orice bariere dogmatice. Prima parte, intitulată Vid, exprimă metaforic geneza şi iluzia creaţiei din neant a Lumii, precum o descoperim atât în tradiţiile orientale, cât şi în rezultatele ştiinţifice ale secolului XX. 

Opus-ul lui Măniceanu, omagiu adus muzicianului Alfred Schnittke

Este o iluzie de fond a epistemologiei, căreia sunetul i-ar putea căuta forma. Litaniile care urmează fac apel la surse bizantine, întretăiate de intervenţiile obsesive ale pianului, care capătă o funcţie din ce în ce mai solistică, pe parcursul dialogului ce se înfiripă. Partea a treia, Bardo, pune în raport antagonic cele patru elemente cosmice: aer, apă, foc şi pământ, care constituie substanţa Realităţii. S-a făcut apel la câteva idei figurative prime (jocuri de apă, păsări şi vânt, dansul Focului şi izbucniri telurice ale percuţiei), toate enunţate conform unor principii dezvoltătoare, care alcătuiesc compoziţia de ansamblu a lucrării. 

Ultimele două părţi, Lùmina şi Devotio, încheiate printr-o Codă, pot fi înţelese ca o împăcare străluminată de o rugăciune a Sfântului Francisc, care încheie ciclul de meditaţii. Fără a-şi propune, în pofida întregii peroraţii, nimic decât ceea ce este, şi anume un studiu invocând în sunet Realul (adică incognoscibilul), lucrarea face apel la surse foarte diferite, din care încrengătura sonoră se pierde în straturi multiple şi suprapuse ale Cunoaşterii fără limită (speranţă?)“.