„Am construit o familie în Archaeus“

Liviu Dănceanu, dirijor    FOTO: liviudanceanu-archaeus.ro

Ansamblul „Archaeus“, înfiinţat şi condus de Liviu Dănceanu, va concerta pe 2 septembrie, de la ora 17.00, la Ateneul Român.În urmă cu 28 de ani, un grup de tineri instrumentişti entuziaşti şi un compozitor şi teoretician al muzicii şi-au unit forţele sub numele de „Archaeus“ şi au pornit în căutarea esenţei, a forţei vitale în arta sunetelor.

Articol semnat de Cristina Sârbu

Liviu Dănceanu, liderul grupului, în vârstă de 59 de ani, povesteşte despre activitatea formaţiei din ultimii ani şi despre propriile compoziţii. Prezenţa formaţiei „Archaeus“ în programele Festivalului „George Enescu“ este o constantă a ultimelor ediţii. Concertul de la Ateneu face parte din secţiunea „Muzica sec. XXI – workshop// Enescu şi contemporanii săi“. 

Aproape trei decenii este o perioadă destul de îndelungată şi de consistentă ca să permită o retrospectivă a principalelor etape ce au marcat cariera formaţiei „Archaeus“...

Există un „Archaeus“ pe care nu trebuie în niciun caz să-l retrocedez eu: e „Archaeus“-ul criticilor şi al muzicologilor. Nu de alta, dar mă sparie gândul, vorba cronicarului, la câte ne-a fost dat să îndurăm, dar şi să provocăm în aceste aproape trei decenii. Uneori, mă şi mir că am putut rezista de-a lungul timpului şi că, ori de câte ori păream aproape de pieire, un noroc providenţial ne scotea la lumină. Aşa s-a făcut că, după ce ne-am constituit ca ansamblu de muzică nouă pe lângă Filarmonica „George Enescu“, în vremea directoratului lui Mihai Brediceanu, odată cu schimbarea managerului, a trebuit să ne mutăm la Opera Română, primiţi fiind de conducătorul de atunci Petre Codreanu, instituţionalizaţi de ministrul Andrei Pleşu şi dezinstituţionalizaţi de următorul ministru al culturii, Ludovic Spiess, adăpostiţi la Uniunea Compozitorilor şi plecaţi după vreo trei ani în pribegie din raţiuni de spaţiu, toleraţi, la început de liederul „Tinerimii Române“, Voicu Enăchescu, şi cooptaţi ca salariaţi cu jumătate de normă, graţie „biruinţelor“ administrative repurtate de acelaşi remarcabil Om şi Muzician care păstoreşte de bune decenii destinele instituţiei. 

Mai multe umbre? Mai multe lumini?

Sunt avataruri care au însemnat rama portretului nostru artistic, dar, se ştie, rama poate pune în valoare sau, dimpotrivă, poate ştirbi sclipirile unui tablou. Sclipiri în care muzicologul trebuie să vadă prezenţele noastre la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri de creaţie contemporană, dar şi sutele de prime audiţii dedicate „archaeilor“ de către importanţi compozitori români şi străini. Ar mai fi, bunăoară, filmele pe care „Archaeus“ le-a ilustrat sonor, miile de minute de înregistrări, zecile de turnee şi, nu în ultimul rând, festivalul ce de 15 ani îi poartă numele. E mult, e puţin? Cert este că am îmbrăcat deopotrivă veşmintele fiului risipitor (cel ce pleacă în lume să caute, mânat fiind de o voluptuoasă curiozitate) şi fratele fiului risipitor (cel care trăieşte după poruncile spiritului vremii, într-un fel, supunându-li-se).Altfel spus: învăţam că nu ştiam şi, totodată, nu ştiam că învăţam…

     „Învăţam că nu ştiam şi, totodată, nu ştiam că învăţam”, Liviu Dănceanu, dirijor

Condiţia unei astfel de reuşite este implicarea constantă în proiect a unor muzicieni de elită, instrumentişti virtuozi, dar şi minţi şi suflete deschise şi profunde. Cei de astăzi sunt colegii şi prietenii cu care aţi pornit la drum în urmă cu aproape trei decenii? 

 Se spune că prietenii ţi-i alegi. Familia, nu. Ei bine, s-a făcut că mi-am putut alege colaboratorii, construind o familie. Am reuşit, iată, să lucrăm în echipă, nesufocând ideea de personalitate, ci, din contră, aglutinând-o cu cea de performanţă. Şi, mai ales, lăsând drum liber „disputelor” constructive, opiniilor individuale creatoare. Împreună cu familia (Archaeus) am deprins sensul esenţial al existenţei de artist, acela de a semnifica şi re-semnifica banalităţile şi de a le transforma în boabe de cristal. Zicala cu „cel ce fură azi un ou“ este atât de tulburătoare în cazul creaţiei şi interpretării muzicale, încât cel ce-o (re)descoperă pesemne că nu a trăit degeaba. 

Cum aţi ales lucrările din programul pentru concertul din 2 septembrie? Care au fost raţiunile ce v-au determinat să le puneţi alături pe acelaşi afiş?

 Muzică pentru Archaeus de George Balint este o lucrare intens narativă, cu o riguroasă pregnanţă tematică, rafinat orchestrată; Triplum de Ştefan Niculescu propune o posibilă formă eterofonă, alternând sau suprapunând antinomii categoriale într-o surprinzătoare „coincidentia oppositorum”; Schiţe pentru un autoportret de Dan Buciu afirmă o suită de crochiuri sonore de o accentuată expresivitate, regizate cu umor şi dezinvoltură; Rêverie Byzantine en canon de Horia Şurianu reprezintă o repunere în discuţie a conceptului de consonanţă, luându-se ca pretext melosul ortodox vertebrat după norme contrapunctice de esenţă, mai degrabă, romano-catolică; Ucanca de Javier Darias este o muzică scrisă în regim quasi-aleatoriu, solicitând imaginaţia interpreţilor, graţie impulsurilor semnalizate de banda magnetică; Humoreske mit zwei Durchblicken zum Leeren de Aurel Stroe constituie un automat de compoziţie având sursa într-un proiect datând din anii ’70 când autorul făcea parte din echipa de cercetători de pe lângă calculatorul Universităţii bucureştene. Cu excepţia Opusului lui Şt. Niculescu, toate lucrările ne sunt dedicate. 

În ediţia din acest an a festivalului, sunteţi prezent, în calitate de compozitor, cu o piesă în primă audiţie, Hexaih op. 147 (p.a.), în concertul susţinut de European Contemporary Orchestra pe 7 septembrie. La ce trebuie să ne aşteptăm ?

Există deja un Tetraih (pentru flaut, vioară şi două violoncele), un Pentaih (pentru orchestră), un Heptaih (septet instrumental) şi un Octoih (pentru alămuri). Hexaih este tributar fazei metisajului în care sunt altoite şase specii muzicale. Dar şi şase stări de spirit (acclamations, supplications, évocations, invocations, lamentations şi jubilations). În economia lucrării, ca şi în viaţă, unele sunt mai vizibile (acclamations - şase apariţii), altele mai puţin (jubilations - o apariţie). În definitiv, e vorba de un proces care duce la deşteptarea unei conştiinţe: conştiinţa pozitivă a limitelor, descoperirea că, deşi nu poţi face decât un anumit lucru, oricât de intens ar fi travaliul, poţi totuşi face destul în limitele care-ţi sunt prescrise. 

CV

De la compoziţie la teorie muzicală

Numele: Liviu Dănceanu

Data şi locul naşterii: 19 iulie 1954, Roman

Starea civilă: căsătorit

Studiile şi cariera:

A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a studiat compoziţia cu Ştefan Niculescu.

Este doctor în muzicologie şi predă cursuri de istoria muzicii, estetică, stilistica barocului şi compoziţie în cadrul Conservatorului din Bucureşti.

Este fondatorul şi conducătorul artistic al Atelierului de muzică contemporană „Archaeus”, cu care abordează lucrări ale unor creatori contemporani la care se adaugă repertoriul propriu de compoziţii.