VIDEO Un preot din Chiajna, ucis într-un accident rutier, la doi paşi de biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina care l-a omorât pe preot s-a oprit într-un şanţ, după ce a spart o conductă de gaze
Maşina care l-a omorât pe preot s-a oprit într-un şanţ, după ce a spart o conductă de gaze

Un grav accident de circulaţie s-a produs duminică dimineaţă în zona satului Dudu, comuna Chiajna:  un autoturism a derapat, lovind un preot care se afla pe marginea drumului. În urma impactului, acesta a decedat pe loc. Poliţiştii spun că femeia care se afla la volan nu avea permis de conducere şi era sub influenţa alcoolului.

Preotul din localitate a fost omorât pe loc de o şoferiţă de 22 de ani, care a intrat cu maşina în el. Potrivit primelor informaţii, femeia, care consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan şi nu poseda permis auto, ar fi derapat din cauza vitezei.

“Şoferiţa unei Dacii Logan a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi l-a lovit mortal pe preotul din localitate. În urma primelor cercetări, s-a stabilit că femeia consumase alcool şi nu avea permis de conducere”, a declarat un reprezentant al Poliţiei din Chiajna, pentru romaniatv.

După ce l-a lovit în plin pe preotul în vârstă de 30 de ani, şoferiţa a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaze, pe care a rupt-o. Autorităţile au oprit distribuţia de gaze în localitatea Chiajna până la remedierea avariei.

Preotul era căsătorit şi avea un copil, iar soţia sa, conform localnicilor, este însărcinată.

Poliţiştii au deschis un dosar penal, iar femeia care a produs accidentul va fi cercetată pentru ucidere din culpă.

accident chiajna
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite