VIDEO Un an de la Colectiv: Poliţiştii de la Omoruri, oamenii care au dat cele mai grele veşti

Dincolo de mărturiile cutremurătoare ale victimelor, ale prietenilor şi ale părinţilor care şi-au văzut copiii murind în incendiu, dimensiunea tragediei din Colectiv răzbate şi din poveştile celor care au fost însărcinaţi să gestioneze consecinţele dezastrului.

Am încercat să aflăm cum s-a văzut cea mai mare tragedie de după Revoluţie prin ochii poliţiştilor de la Omoruri, cei care au participat la identificarea cadavrelor, au ţinut legătura cu rudele victimelor şi au adunat mărturii despre ce s-a întâmplat în clubul Colectiv.

În seara de 30 octombrie 2015, tot efectivul de ofiţeri de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei a fost mobilizat la faţa locului. „Prin natura meseriei suntem obişnuiţi cu astfel de situaţii, dar aici a fost ceva ieşit din comun. Niciunul dintre noi nu mai văzuse vreodată atâtea persoane decedate la faţa locului. În prima seară au fost 26, iar emoţia era amplificată de rudele şi prietenii care încercau să afle ce se întâmplă. La un caz obişnuit, numărul aparţinătorilor este redus, or aici erau sute de oameni care voiau să ştie dacă copilul, fratele, sora a murit sau nu. Şi în momentul acela noi nu aveam ce răspuns să le dăm. Dacă vă uitaţi la atentatul de la Nisa, abia după nouă zile au reuşit să identifice ultimele victime, pentru că sunt lucruri care nu pot fi făcute şi repede, şi corect. Mulţi dintre cei care au murit în noaptea incendiului erau arşi în partea superioară a corpului. La faţă în special. Asta ne-a îngreunat enorm munca. Iar a spune unei mame că i-a murit copilul pentru ca peste două zile să-i spui că ai greşit, e un lucru pe care întotdeauna trebuie să-l eviţi“, explică comisarul Radu Gavriş, şeful Serviciului Omouri din Poliţia Capitalei.

Darius Lupescu (foto dreapta), inspector principal în

cadrul aceluiaşi serviciu, a fost printre cei care au asistat la procesul de identificare a cadavrelor: „Au fost lucruri care m-au marcat. Am văzut o mamă cum alerga de la o masă la cealaltă, în speranţa că «nu-i al meu, nu-i al meu...». Chiar asta era exprimarea, «nu-i al meu...»,  şi în momentul când a ajuns la penultima masă şi-a dat seama că acolo era copilul ei. Noi trebuie să încercăm să ne păstrăm cumpătul, dar în situaţii de felul acesta – nu cred că este ruşinos să o recunoaştem – majoritatea dintre noi am avut momente când ni s-au umezit ochii“.

„DOMNULE OFIŢER, NU PUTEŢI SĂ-MI DAŢI ŞI COPILUL ÎNAPOI?“

Uneori, poliţiştii trebuie să joace şi rolul de mesageri şi să înştiinţeze rudele despre decesul unei persoane. Nu există o procedură standard pentru astfel de cazuri şi nici un training special. Fiecare ofiţer procedează după cum crede de cuviinţă. „Conjucturile diferă de la caz la caz, iar noi trebuie să ne adaptăm. Uneori încercăm să asigurăm şi asistenţă medicală pentru că poate să apară un leşin, o pierdere a cunoştinţei... Nu suntem psihologi, dar ne bazăm pe experienţa căpătată de-a lungul anilor. Într-un fel se abordează mama, într-un fel se abordează tata. Într-un fel abordezi bunica şi altfel abordezi fratele. Nu poţi să ai proceduri pentru fiecare“, spune comisarul Niculae Mitrea.

Poliţiştii şi pompierii în curtea clubului Colectiv, pe 30 octombrie 2015. FOTO: Cristian Delcea

Ofiţerii de la Omoruri s-au ocupat şi de bunurile pe care victimele din Colectiv le-au abandonat când au încercat să scape cu viaţă din incendiu. Trei camioane pline cu telefoane mobile, aparate foto, haine, încălţăminte şi o mulţime de alte lucruri au fost adunate din club şi din incinta fostei fabrici Pionierul. Poliţiştii au înscris toate bunurile într-un registru electronic şi au deschis o linie telefonică la care rudele celor decedaţi sau supravieţuitorii putea să sune şi să revendice lucrurile abandonate. „Inclusiv acest proces de predare a bunurilor a fost o misiune delicată. Nu puteai să stai cinci minute şi să spui următorul. Când vedeau obiectele, mulţi începeau să plângă, începeau să îţi vorbească despre copilul lor şi trebuia să îi asculţi. Îmi amintesc o mamă care, după ce i-am predat bunurile fiului decedat în incendiu, mi-a spus: «Domnule ofiţer, nu puteţi să-mi daţi şi copilul înapoi? Lucrurile aste te marchează, oricât de tare ai fi“, spune comisarul Nicu Ciobanu. 

RĂMĂŞIŢELE TRAGEDIEI: O JUMĂTATE DE CAMION DE OBIECTE PE CARE NU LE MAI VREA NIMENI

Chiar şi acum, la un an după producerea incendiului, în posesia poliţiei se mai află încă o mulţime de lucruri ridicate din club şi nerevendicate de nimeni: „Au fost oameni care au spus că nu vor să mai recupereze acele lucruri, pentru că le-ar face mai mult rău dacă le-ar vedea. Cred că mai avem o jumătate de camion de bunuri în camera de corpuri delicte a Poliţiei Capitalei. Sunt inventariate şi se păstrează acolo până la finalizarea dosarului, când instanţa va decide ce se întâmplă cu ele“, ne-a explicat comisarul Radu Gavriş (foto dreapta). În cazul în care nimeni nu le revendică, ele vor fi distruse, sau, în funcţie de valoare, vor intra în proprietatea statului. 

100 de gigabyte de imagini filmate 

Dosarul Colectiv cuprinde mii de file şi foarte multe imagini. Deşi în spaţiul public au apărut numai câteva fragmente de înregistrări din momentul incendiului, poliţiştii şi procurorii au la dispoziţie un volum foarte mare de imagini. „Există peste 100 de giga de imagini video din toate unghiurile, cu tot ce s-a întâmplat în club. Un regizor priceput ar putea să refacă perfect filmul evenimentelor. Sunt suficiente imagini şi lucrurile sunt extreme de clare, dar nimeni nu vrea să accepte o explicaţie simplă. Toate lumea se refugiază în teorii ale conspiraţiei“, spune Radu Gavriş, şeful Serviciului Omouri din Poliţia Capitalei. E vorba de imagini ale camerelor de supraveghere din club dar şi de clipuri video realizate de cei prezenţi la concertul din Colectiv. Înainte de a fi predate victimelor sau familiilor celor decedaţi, toate telefoanele au fost verificate pentru a se găsi eventuale probe foto sau video din momentul incendiului.