Percheziţii în Capitală şi în două judeţe într-un caz de evaziune fiscală. Ar fi vizaţi şi reprezentanţi ai firmei NEI Guard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe percheziţii au loc, luni, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Vrancea într-un caz de evaziune fiscală în care prejudiciul adus statului se ridică la aproape 18 milioane de lei. Surse judiciare au precizat că în acest dosar ar fi vizaţi şi reprezentanţi ai firmei de pază NEI Guard.

Potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, 12 percheziţii au loc luni în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Vrancea, fiind vizate domiciliilor unor persoane, dar şi sediile unor societăţi comerciale suspectate de evaziune fiscală.

Concret, persoane vizate, printre care şi reprezentanţii unor companii prestatoare de servicii de protecţie şi pază, ar fi creat un circuit infracţional format din mai multe societăţi comerciale prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009 – 2014.

Surse judiciare au precizat că în acest caz ar fi vizaţi şi reprezentanţi ai companiei NEI Guard.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în contabilitatea societăţilor comerciale au fost înregistrate achiziţii fictive reprezentând servicii care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu aproximativ 18 milioane de lei”, se arată în documentul citat.

La sfârşitul percheziţiilor vor fi duse la audieri 19 persoane.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite