Omul de afaceri George Copos, a părăsit închisoarea după un an şi o lună de la decizia din dosarul „Transferurilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Copos a fost eliberat din penitenciar după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare, decizia luată de Tribunalul Bucureşti fiind definitivă. Prima instanţă care a luat în discuţie cererea lui Copos refuzase eliberarea acestuia. George Copos este primul condamnat din dosarul „Transferurilor” care este eliberat din închisoare.

UPDATE George Copos a ieşit din Penitenciarul Jilava, iar la ieşirea din închisoare a declarat că se va duce direct la spital.

De asemenea, acesta le-a spus jurnaliştilor că a crezut enorm în statul de drept şi că vrea să creadă că trăieşte într-o stat de drept.

„Mă simt ruşinat pentru că sunt un om care a creat 5.000 de locuri de muncă. Eu am crezut enorm în puterea judecătorească şi vreau să cred că trăiesc într-un stat de drept. Acum sunt extrem de îngrijorat pentru familia mea pentru că fata mea, care a învăţat zece ani în America, nu mai vrea să locuiască în România”, a spus Copos la ieşirea din penitenciar.

Tribunalul Bucureşti a admis astăzi contestaţia lui George Copos la decizia Judecătoriei Sectorului 5 prin care a fost respinsă propunerea de eliberare condiţionată. Instanţa Tribunalului Bucureşti a dispus ca George Copos să fie pus de îndată în libertate.

După ce decizia instanţei va fi comunicată Penitenciarului Jilava, George Copos va putea părăsi unitatea de detenţie.

Judecătoria Sectorului 5 a respins, în 25 februarie, propunerea de eliberare condiţionată a lui George Copos, trimisă instanţei după ce Comisia de la Penitenciarul Rahova a stabilit că acesta întruneşte condiţiile pentru a fi pus în libertate, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani. În decizie, magistraţii au arătat motivele pentru care Geroge Copos nu este pregătit pentru a fi un om liber.

“Atât apărătorii condamnatului cât şi condamnatul au susţinut că dorinţa care l-a animat pe acesta din urmă de a scrie lucrările ştiinţifice a fost de a câştiga zile de muncă, care să fie considerate ca executate şi astfel să fie mai repede liberat condiţionat. Aceasta constituie o dorinţă firească, însă, în raport de scopul pedepsei, dovedeşte că petentul-condamnat nu a intenţionat să-şi formeze, în esenţă, o conduită corectă faţă de ordinea de drept şi să depună eforturi reale pentru reinserţie socială”, arată magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 în motivarea deciziei.

Faptul că pedeapsa nu şi-a atins scopul este evidenţiat chiar de către Copos, susţine judecătorul. Astfel, în declaraţiile făcute în faţa instanţei, la judecarea cererii de liberare condiţionată, George Copos a spus că “înţelepciunea la antreprenorii români este infracţiune”.

“Condamnatul a susţinut că, de-a lungul anilor, a achitat toate obligaţiile fiscale pe care le-au avut societăţile pe care le administrează, însă a fost condamnat tocmai pentru faptul că s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 39.461.121.820 ROL (3.946.112 lei noi, n.r.), prin ascunderea sursei impozabile”, a scris judecătorul în motivare.

Potrivit judecătorului, faptul că a respectat Regulamentul de ordine interioară al penitenciarului nu înseamnă că George Copos a depus eforturi temeinice de îndreptare, ci arată că a adoptat un comportament normal şi obligatoriu, în caz contrar el riscând să fie sancţionat disciplinar, scrie Mediafax.

George Copos a refuzat orice permisie

În penitenciar, fostul patron al Rapidului a muncit ca tâmplar şi a scris şi cinci lucrări, trei despre managementul în turism, o monografie a localităţii bistriţene în care s-a născut şi una având ca subiect monarhia din România. 

Motive suficiente pentru fostul patron al Rapidului să ceară eliberarea sa condiţionată, mai ales că, se arată în dosarul întocmit de avocaţi, „numitul Copos Gheorghe a avut un comportament exemplar pe durata executării pedepsei, nefiind sancţionat disciplinar, a fost recompensat de trei ori, a participat la activităţi lucrative şi programe educaţionale, recenzii de carte, dezbateri, cenacluri literare, redactare reviste, activităţi sportive recreative şi moral religioase, a realizat lucrări ştiinţifice”. 

El a refuzat orice permisie în anul care a trecut, deşi putea beneficia de măcar una.

Copos, primul eliberat din dosarul „Transferurilor”

George Copos este primul condmanat din dosarul „Transferurilor” care este eliberat din închisoare.

Pe 4 martie 2014, în acest caz au mai fost condamnaţi şi Gică Popescu (3 ani, o lună şi zece de închisoare), Mihai Stoica (3 ani şi şase luni de închisoare), Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu (câte 3 ani şi 4 luni de închisoare), Victor Becali (4 ani şi 8 luni de închisoare), Ioan Becali (6 ani şi 4 luni de închisoare), dar şi Cristian Borcea (6 ani şi 4 luni de închisoare)

Pedepse contopite

Pe 25 august 2014, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I. În momentul în care a primit această pedeapsă, Copos se afla încarcerat la Penitenciarul Jilava, unde executa pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

În dosarul „Loteria I”, Copos era acuzat că a făcut afaceri „profitabile” cu Loteria Română, în urma cărora a adus un prejudiciu statului de peste un milion de euro. Mai exact, omul de afaceri nu şi-a plătit obligaţiile fiscale, el ascunzând faptul că deţine 38 de spaţii comerciale, prin aşa-zisa vânzare a acestora către Compania Naţională Loteria Română.

În dosarul „Transferurilor”, Copos a fost condamnat la închisoare cu executare, pe 4 martie. Magistraţii au stabilit că el a fost vinovat că s-a implicat în efectuarea de tranzacţii ilegale în cazul transferurilor unor fotbalişti către cluburi din străinătate. 

Alături de ceilalţi oameni de fotbal implicaţi în acest caz - Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea -, Copos ar fi produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

Copos mai este implicat într-un dosar penal, „Loteria II”, în care este judecat pentru manipularea pieţei de capital, spălare de bani, fals în înscrisuri şi folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite