Noi măsuri pentru combaterea ambroziei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat, miercuri, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia. În acest fel se stabilesc instituţiile responsabile, precum şi atribuţiile acestora în ceea ce priveşte prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambrozia.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Ministerul Sănătăţii vor realiza anual campanii de informare şi conştientizare împreună cu partenerii locali, stabilind măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere şi eradicarea acestei plante. Totodată, instituţiile menţionate vor crea o pagină specială de prezentare a buruienii ambrozia pe site-urile proprii până la data de 30 octombrie 2018.

Campania de informare, precum şi stabilirea suprafeţelor de teren infestate cu buruiana ambrozia vor fi realizate încă din anul 2018.

Actul normativ mai prevede:

* Autorităţile administraţiei publice locale vor identifica anual terenurile infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a unităţilor administrativ teritoriale şi vor soma proprietarii sau deţinătorii acestora în vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii acestei buruieni.

* Verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri infestate cu buruiana ambrozia a dispoziţiilor din somaţie se realizează de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului, formată din specialişti desemnaţi din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, direcţiilor judeţene de sănătate publică şi autorităţii publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul. Totodată, comisia mixtă are competenţa aplicării sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 62/2018.

* Implementarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin proiectul de hotărâre va conduce la diminuarea focarelor infestate cu buruiana Ambrosia artemisiifolia, a cantităţii de polen eliberată în atmosferă şi implicit la menţinerea unui mediu sănătos pentru populaţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite