UPDATE CSM a hotărât să-i apere reputaţia procurorului Lucian Papici. Mark Gray: raportul MCV va aborda şi situaţia de la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Papici a fost demis pe 2 octombrie de la şefia Secţiei I Penale din DNA FOTO Mediafax
Lucian Papici a fost demis pe 2 octombrie de la şefia Secţiei I Penale din DNA FOTO Mediafax

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au fost de acord că reputaţia profesională a procurorului Lucian Papici a fost afectată de declaraţiile făcute de premier după ce s-a dispus demiterea magistratului de la DNA şi au hotărât să-i apere reputaţia. Tot astăzi, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a anunţat că următorul raport MCV, care va fi publicat la începutul anului viitor, va aborda şi situaţia de la DNA.

UPDATE Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, marţi, calendarul de desfăşurare a activităţilor prevăzute în procedura de avizare a propunerilor ministrului Justiţiei pentru funcţiile de conducere la DNA.

Procurorii Iuliana Bendeac şi Ioan Cerbu vor susţine interviurile la CSM pe 28 octombrie, iar pe 29 octombrie Consiliul va trimite la Ministerului Justiţiei avizul în cazul acestora.

UPDATE Potrivit legislaţiei, în urma decizie date astăzi de plenul CSM privind apărarea reputaţiei procurorului Papici, premierul Victor Ponta riscă doar o mustrare publică.

UPDATE Preşedinta Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schimdt Hăineală, a declarat marţi şi că plenul CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a se face verificări dacă declaraţiile făcute de oamenii politici în ultimele zile sunt sau nu de natură să atingă independenţa justiţiei.

Premierul nu avea dreptul "să extrapoleze nemulţumirile" referitoare la instrumentarea anumitor cauze, iar declaraţiile acestuia prin care îl consideră pe Lucian Papici "băsist, morarist şi macovist" şi spune că a instrumentat "dosare politice" afectează prestigiul acestuia, se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.

"Într-un stat de drept, nimeni, şi cu atât mai puţin un reprezentant al uneia dintre celelalte două puteri, nu are dreptul să extrapoleze nemulţumirile referitoare la instrumentarea unor anumite cauze, iar în măsura în care procedează astfel, se aduce atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, cu consecinţa afectării prestigiului justiţiei şi, implicit, a independenţei şi reputaţiei magistraţilor", se precizează în raportul întocmit de Inspecţia Judiciară, transmis Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

"Pornind de la ideea că, pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile, magistraţii au nevoie de încrederea opiniei publice, iar această încredere ar putea fi afectată de afirmaţiile ce pun la îndoială capacitatea profesională, integritatea şi imparţialitatea unor procurori, apreciem că declaraţiile domnului Victor Viorel Ponta, primul ministru al României, nu respectă exigenţele legale şi jurisprudenţiale enunţate, fiind de natură a afecta prestigiul procurorului Papici Lucian Gheorghe", este concluzia din raportul Inspecţiei Judiciare a CSM.

Raportul MCV va fi publicat la începutul anului viitor

Pe de altă parte, raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România va fi publicat la "începutul anului 2014", a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.

Iniţial, Comisia Europeană anunţase că raportul va fi publicat în decembrie 2013. Întrebat de sesizarea ActiveWatch şi a Asociaţiei pentru Monitorizarea Justiţiei privind situaţia de la DNA, oficialul european a precizat că următorul raport MCV va aborda şi acest subiect.

Totodată, Mark Gray a reamintit importanţa DNA în îndeplinirea obiectivelor trasate României în cadrul MCV.

"În toate rapoartele sale, Comisia Europeană a identificat DNA ca una dintre cele mai eficiente instituţii care au permis României să progreseze în îndeplinirea obiectivelor din cadrul MCV. DNA are un palmares puternic în ceea ce priveşte independenţa şi obiectivitatea", a mai spus Gray.

ActiveWatch şi Asociaţia pentru Monitorizarea Justiţiei (AMJ) au sesizat Comisia Europeană în legătură cu declaraţiile premierului Victor Ponta referitoare la Lucian Papici, dar şi la alţi magistraţi implicaţi în dosarul "Referendumului", reclamându-le ca "atacuri la adresa independenţei justiţiei".

Cele două organizaţii susţin, în scrisoarea trimisă reprezentanţilor CE, că ultimele declaraţii publice ale prim-ministrului Victor Ponta "aduc o gravă atingere bunului mers al justiţiei în România".

UPDATE Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, a declarat marţi că Direcţia Naţională Anticorupţie „are o performanţă foarte bună în România” şi că pentru această instituţie este foarte important că „are personal, independenţă şi sprijinul tuturor pentru a continua această realizare”, precizează Mediafax.

     

Ministrul Justiţiei: Nimeni nu a fost revocat

UPDATE Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat marţi după şedinţa CSM că premierul Victor Ponta a precizat că declaraţiile sale cu privire la procurorul Papici au fost mai mult sau mai puţin nepotrivite, „aşa că lucrurile sunt clare”.

„Lucrurile în acest caz urmează să fie clarificate în cadru, inspecţiei judiciare şi după aceea în Plen”, a adăugat ministrul.

Mai mult, acesta a precizat că procurorul nu a fost revocat.

„Nu a fost nimeni revocat, este o atribuţie a procurorului general de a înceta o delegare. Când accepţi delegarea pe o funcţie de conducere este evident că este temporar, deci nu este o sancţiune”, a menţionat ministrul.

Întrebat de ce procurorul Lucian Papici a fost schimbat imediat după finalizarea dosarului privind fraudarea referendumului din 2012, Cazanciuc a declarat că nu crede că procurorul Tiberiu Niţu ştia când Papici finaliza procurorul dosarul.

Totodată, ministrul Justiţiei a precizat că procurorul general Tiberiu Niţu l-a întrebat la momentul expirării iniţiale a mandatului lui Papici dacă au propuneri definitive pentru acele funcţii de conducere.

„În momentul în care s-a pus problema prelungirii mandatului celor doi procurori care erau în funcţii, procurorul general m-a întrebat dacă am sau nu propuneri definitive de numiri în funcţii. Eu i-am spus că la acea dată nu am o echipă conturată pentru propuneri definitive, dar în momentul în care voi identifica doi procurori dispuşi să accepte asemenea funcţii şi să facă o echipă, îl voi anunţa. Acest lucru l-am şi făcut”, a explicat Cazanciuc.

În ceea ce priveşte susţinerile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, că aceasta nu a fost informată, Cazanciuc a precizat că s-a consultat şi cu Kovesi, numai că aceasta a avut alte opinii.

„M-am consultat şi cu doamna Kovesi. Ea a avut alte opţiuni, pe doamna Alexandru şi pe domnul Papici. Eu i-am explicat, din punctul meu de vedere, de ce aceste opţiuni nu ar fi bune: pentru că soţul doamnei Alexandru a fost propus şef de secţie la Militară şi nu putem avea soţ şi soţie în funcţii de conducere. În ceea ce-l priveşte pe domnul Papici, acesta a avut două mandate şi eu am spus foarte clar că trebuie să dăm şi altor procurori şansa de a ocupa funcţii de conducere”, a conchis ministrul Justiţiei.



La începutul acestei săptămâni, Inspecţia Judiciară a finalizat raportul în cazul cererii procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Lucian Papici de apărare a reputaţiei profesionale. Inspecţia Judiciară a notat în raport că reputaţia profesională a procurorului Lucian Papici a fost afectată prin declaraţiile la adresa sa.

Astfel, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis să ia în discuţie raportul Inspecţiei Judiciare.

Lucian Papici a cerut CSM, pe 3 octombrie, apărarea reputaţiei profesionale în urma afirmaţiilor făcute la adresa sa, în presă, de către premierul Victor Ponta după ce a fost schimbat de la şefia Secţiei I din DNA. 

În cererea depusă la CSM, procurorul precizează că afirmaţiile denigratoare făcute de primul ministru îi afectează reputaţia profesională „deoarece acestea pun la îndoială obiectivitatea sa în instrumentarea dosarelor penale, probitatea morală şi profesională”, se arăta într-un comunicat emis la acea dată de DNA.

În plus, Papici susţine că, prin afirmaţiile premierului, din care reproduce textual „Papici a făcut dosare politice” şi „De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii?”, se creează opiniei publice sentimentul că primul ministru, care este om politic, este în realitate cel care hotărăşte asupra menţinerii sau nu în funcţia de conducere a unui procuror, cu toate că nu are atribuţii legale în acest sens. 

În susţinerea cererii sale către Consiliul Superior al Magistraturii, procurorul Papici subliniază că aceste exprimări „creează un potenţial de asociere a magistraţilor, ca reprezentanţi ai instituţiilor statului, cu mediul politic şi consideră că modul tendenţios, aprecierile personale şi judecăţile de valoare exprimate de primul ministru îi afectează imaginea publică”. 

„Procurorul Lucian Papici reaminteşte că reputaţia profesională este o consecinţă a integrităţii profesionale şi morale, aflată în strânsă legătură cu independenţa, imparţialitatea şi integritatea pe care, ca magistrat, le manifestă în exercitarea profesiei, iar acestea au fost încălcate prin comportamentul public al primului ministru”, se mai arată în comunicatul DNA. 

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus miercurea trecută încetarea delegării procurorului Lucian Papici în funcţia de şef al secţiei I din cadrul DNA. 

Tot în aceeaşi zi, Tiberiu Niţu a semnat şi revocarea delegării adjunctului şefului secţiei I, Mariana Alexandru, acesta şi Lucian Papici urmând să activeze ca simpli procurori la DNA. Prin decizia procurorului general în locul lui Papici a fost delegată în funcţie Iuliana Bendeac, iar în locul Marianei Alexandru a fost numit procurorul Viorel Cerbu. 

Papici s-a ocupat de dosarul „Referendumul”

Papici este cel care s-a ocupat de dosarul privind suspiciunile de fraudă la referendumul de demitere al preşedintelui. În acest dosar, DNA l-a trimis luni în judecată pe vicepremierul Liviu Dragnea, alături de alte 74 de persoane. 

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pe 7 octombrie 2013, la mai bine de un an după ce a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie, folosind zece metode, printre care votul multiplu, turismul electoral şi falsificarea de semnături.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite