Legea RCA nu se mai discută astăzi în Camera Deputaţilor. Votul final, amânat pentru săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputtii ar putea vota legea RCA saptamana viitoare
Deputtii ar putea vota legea RCA saptamana viitoare

Legea privind răspunderea civilă obligatorie (RCA) nu va mai fi dezbătută astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, discuţiile fiind amânate pentru săptămâna viitoare.


Deputaţii PNL sunt cei care au cerut amânarea dezbaterilor, potrivit profit.ro. Totodată, una dintre uniunile transportatorilor, COTAR, a cerut astăzi parlamentarilor să amâne dezbaterea legii RCA în Parlament. „Confederatia operatorilor si transportatorilor autorizati din Romania (C.O.T.A.R.) adresează Parlamentului României rugămintea de a nu grăbi procesul de legiferare a legii RCA, fără o publicare a proiectului final de lege rezultat în urma dezbaterilor din comisia de buget – finante, comisia pentru industrii, comisia juridică şi comisia pentru transporturi, din Camera Deputatilor. Apreciem interesul şi determinarea parlamentarilor de a legifera proiectul legii RCA, însă, le reamintim totodată faptul că graba, strică treaba!. Un demers legitim şi bine intenţionat se poate transforma într-un rezultat legislativ care, în loc să rezolve problemele acute ale pietei RCA, să aibe efecte adverse, nedorite de către nimeni”, au scris membrii COTAR într-un comunicat.

Parlamentarii se confruntă acum cu o situaţie neobişnuită, deoarece există două acte normative, o ordonanţă deja aprobată de Executiv şi publicată în Monitorul Oficial, precum şi un proiect de lege, care reglementează acelaşi segment de piaţă, cel al RCA.

Principalele noutăţi aduse de proiectul de lege, aprobat de Senat, în raport cu ordonanţa se referă intenţia de a crea un asigurator de stat, pentru acest segment, denumit Eximasig.

O altă noutate răspunde direct doleanţelor transportatorilor, care au manifestat îndelung împotriva scumpirii poliţelor RCA, şi vizează stabilirea de plafoane RCA pentru fiecare categorie de vehicul.

Transportatorii se plâng de proiectul de lege

Prezenţi la consultările din comisiile de specialitate din Parament, reprezentanţii transportatorilor s-au plâns de faptul că proiectul de lege nu răspunde cerinţelor lor.

„Textul care prevedea introducerea tarifului de referinţă ca principiu de bază în construcţia tarifului de primă RCA a dispărut faţă de forma iniţială negociată cu transportatorii, fiind de fapt un 'copy-paste' din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care prevede ca tariful de referinţă să funcţioneze doar pentru o perioadă de 6 luni, ceea ce este inacceptabil din punct de vedere al transportatorilor. O altă modificare este legată de dispariţia plafonului de 25% raportat cheltuielilor administrative şi de vânzare a poliţelor, ce fusese acceptat iniţial în forma negociată cu Comisia de buget-finanţe a Senatului. În numai două săptămâni, după proteste şi audieri, o parte dintre senatori îşi bat joc de piaţa de transport, modificând total netransparent ceea ce, anterior, fusese agreat şi asumat", scrie într-un comunicat trimis de uniunile transportatorilor. Prezente la lucrările din comisii, patronatele susţin că „materialul transmis de Senat către această comisie a fost modificat brutal în ultimele 24 de ore!”.

Reacţia ASF. Mişu Negriţoiu: Nu am estimat eşecul pieţei RCA!

Problemele generate în ultima perioadă de scumpirea poliţelor RCA, i-au determinat pe transportatori să caute eventualii vinovaţi de disfuncţionalităţile acestei pieţe. Săptămâna trecută, uniunile transpotatorilor au manifestat în Capitală, cerând demisia lui Mişu Negriţoiu, şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară, fortl care supraveghează piaţa asigurărilor.

„Nu am estimat că piaţa RCA poate eşua în ultimul hal. Mandatul de la ASF este ultimul meu mare proiect Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Nu-mi pare rău că am venit la ASF. Mai devreme sau mai târziu, piaţa va ajunge la maturitate”, a spus Negriţoiu astăzi, într-o conferinţă de presă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite