Explozie puternică în Bucureşti: un mort şi trei răniţi. Raed Arafat, declaraţii despre starea răniţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană a murit şi trei au fost rănite, potrivit primelor informaţii, după ce o explozie puternică s-a produs vineri dimineaţa la o fabrică de prefabricate de pe Bulevardul Preciziei din Bucureşti, în cartierul Militari, Sectorul 6.

În urma exploziei, a murit un bărbat de 35 de ani, iar două femei şi un bărbat au fost răniţi. alte 35 de persoane au fost evacuate din perimetrul fabricii unde a avut loc accidentul.

O coloană groasă de fum alb era vizibilă de la distanţă, după explozie, potrivit unei fotografii publicate de Digi24.ro. 

Imagine indisponibilă

Explozia nu pare să fi fost urmată de un incendiu. La faţa locului au venit mai multe maşini SMURD şi de pompieri. Locuitorii din zonă spun că pământul s-a zguduit ca la cutremur.

Structura de rezistenţă a clădirii unde a avut loc explozia a fost afectată, astfel că accesul în incintă este interzis. Potrivit informaţiilor de la faţa locului, ar exista în continuare pericol de explozie, în cea hală existând şi alte recipiente sub presiune a căror stare nu este deocamdată clar evaluată.

Fabrica unde a avut loc explozia, Prefabricate Vest, este, potrivit site-ului său, cel mai mare producător de BCA din România.

Bogdan Toma, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, a confirmat pentru Digi24 bilanţul de un mort şi trei răniţi. Răniţii au suferit arsuri, dar erau conştienţi şi cu comunicat cu paramedicii. Ei au fost transportaţi la două spitale din Bucureşti.

Din primele informaţii, ar fi explodat un utilaj care era sub presiune, cu aburi.

Operaţiunile autorităţilor sunt încă în desfăşurare, iar Garda de Mediu face măsurători pentru a verifica dacă au existat degajări de substanţe toxice.

„Asteptăm să vedem care sunt concluziile medicilor de la cele două spitale. Avem o persoană cu arsuri pe 90-95% din corp, care se află în comă indusă şi alte două persoane în stare mai puţin gravă, una dintre ele internată la Spitalul Universitar, iar cealaltă, cu arsuri mai uşoare la Spitalul Floreasca”, a declarat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite