EXCLUSIV Un fost ofiţer al Direcţiei Control Intern din cadrul Poliţiei Române rupe tăcerea: „Direcţia e un abator de poliţişti“

Acţiunile de control sunt o adevărată sperietoare pentru poliţişti

Direcţia de Control Intern, care îi vânează pe poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei după ce au instrumentat dosarul „Girofarul“, este un adevărat „abator“ de poliţişti, menit să-i reducă la tăcere pe ofiţerii incomozi. Afirmaţia îi aparţine unui fost ofiţer de la Control Intern, care nu a mai acceptat să facă jocurile şefilor şi a demisionat.

Un fost ofiţer de poliţie care a lucrat ani buni la Direcţia de Control Intern, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, rupe tăcerea şi vorbeşte despre abuzurile din sistem. Sub protecţia anonimatului, fostul poliţist a dezvăluit pentru „Adevărul“ cum se fac controalele în structurile Ministerului de Interne şi cum sunt reduşi la tăcere poliţiştii incomozi. El spune că acţiunile de verificare ordonate de mai marii din Poliţia Română sunt dispuse doar pentru a arăta că în serviciile verificate „se întâmplă ceva“, Direcţia de Control Intern funcţionând ca un veritabil „abator de poliţişti”. „Cei care conduc această direcţie nu au experienţă în control, singurul lor merit fiind obedienţa faţă de şefi”, arată fostul ofiţer care, în urmă cu puţin timp, a decis să plece de tot din sistem.

Dezvăluirile vin în contextul în care poliţiştii Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei au fost ţinta mai multor controale, după ce au instrumentat dosarul „Girofarul“, care a pus, practic, capăt carierei lui Gabriel Oprea în fruntea Ministerului de Interne.

„Adevărul“: Aţi lucrat mai mulţi ani la Direcţia de Control Intern din cadrul Poliţiei Române. Ce pregătire trebuie să aibă un poliţist din această structură?
Fost ofiţer al Direcţiei Control Intern: Direcţia trebuie să aibă oameni cu un profesionalism foarte ridicat. Din păcate, lucrurile nu stau chiar aşa. Directorul actual, chestorul Sandu Tudor Dorel, vine de la Resurse Umane, iar adjunctul lui, comisarul-şef Ion Popescu, a fost ofiţer la Poliţia Transporturi. Asta spune totul. Adjunctul n-are nicio experienţă managerială, nu a fost nici măcar şef de birou. Din ofiţerii aflaţi acum la Control Intern, probabil că doar un sfert sunt foarte buni, au o pregătire bună, se bucură de probitate morală şi profesională. Restul, însă, nu.

Cum a reuşit un poliţist fără experienţa necesară să ajungă şeful acestei Direcţii?
S-a bucurat de atenţia actualului ministru de Interne, Petre Tobă, care l-a luat peste tot pe unde a fost. Tot el l-a şi promovat. Sandu Tudor Dorel a fost avansat chestor în 2014. Ca să fii avansat chestor, trebuie să fii propus de inspectorul general al Poliţiei Române, în speţă domnul Petre Tobă (la acea vreme – n.r.), avizat de ministrul de Interne, pe atunci Gabriel Oprea, şi aprobat de preşedintele României. Omul ăsta a trecut prin aceste filtre. Dacă nu era agreat de Tobă şi de Oprea, el nu putea fi chestor. Acolo, trebuie să dai dovadă de obedienţă, să pupi ghiulul, cum se spune. În Poliţie sunt şi mulţi oameni împătimiţi de meseria lor, care nu vor pupa niciodată ghiulul. Unul dintre aceştia este şeful Serviciului Omoruri. Radu Gavriş nu va pupa niciodată ghiulul.

Care ar trebui să fie rolul acestei structuri?
Eu cred că Direcţia de Control Intern are obligaţia să ajute în activitatea poliţiştilor, să vadă ce merge şi ce nu merge. Să dea bune practici. Dacă vii şi vezi că oamenii ăştia care au un volum de muncă uriaş trebuie să completeze zeci de registre şi mai vezi că şi-au făcut treaba, încearcă să-i ajuţi, nu să-i vânezi. Asta nu e Direcţie de control intern, este un abator.

CUM SE DESFĂŞOARĂ CONTROALELE ÎN POLIŢIE

Se pare că aţi avut experienţe neplăcute cât aţi lucrat în această Direcţie...Cum eraţi trimis în control?
Nu. În general, eram anunţaţi cu o zi înainte de control. Dar nu ştiam nici cine sunt şefii structurii respective, ce mandat au – sunt numiţi, împuterniciţi, nu ştiam nici obiectivele controlului. Când ajungeam acolo, ni se spunea: „Tu te ocupi de Ordine Publică, tu de Economic“ etc. Întrebam: „Ce să controlăm?“. Ne spuneau: „Controlaţi tot“. Într-un serviciu judeţean sunt sute de poliţişti care pot face obiectul unui astfel de control. Ce poţi să faci în momentul ăla, când sarcinile erau foarte generale?

Cum făceaţi ca să executaţi totuşi ordinul?
Căutai soluţii ca să nu rămâi cu buza umflată, căutai soluţii cât mai simple ca să arăţi că ăia nu şi-au făcut treaba, pentru că, în caz contrar, erai acuzat că tu nu ţi-ai făcut treaba. Este unul dintre motivele pentru care am plecat din Poliţie. Mi-am dat demisia şi gata.

Sunt dispuse acţiuni care au o ţintă precisă?
Sigur că da. Dar trebuie să ştiţi cum se desfăşoară aceste controale. Acţiunile sunt de două feluri: inopinate şi programate. Pentru toate este nevoie de aprobarea inspectorului general, trebuie să intre la semnat. Şeful serviciului anunţă directorul, care semnează, apoi trimite mai departe la semnat la Direcţia Cabinet, apoi trimite mapa la inspectorul general. Este imposibil să iasă de acolo într-o oră, cum s-a întâmplat în cazul controlului de la Serviciul Omoruri. Decât dacă se urmăreşte ceva. Numai ordinele de serviciu ca să le scrii, dacă ai cinci-şase oameni, pierzi o jumătate de oră. Dar astea sunt ultimele documente care se întocmesc.

Ce se întâmplă mai departe?
Se constituie echipa. Membrii ei trebuie aleşi în funcţie de experienţa pe care o au. Li se spune care este obiectivul controlului, care sunt domeniile verificate etc. Asta presupune foarte mult timp. Numai să faci planul de control îţi ia cel puţin o zi.  Aici se fac de multe ori greşeli. Toate modificările planului trebuie aprobate. Documentul merge iar la şeful serviciului, apoi la adjunct, la directorul de cabinet, de la cabinet la inspectorul general, iar de acolo se întoarce pe acelaşi traseu. Abia atunci se întocmeşte ordinul de serviciu şi se pleacă în control.

Şi se ajunge la instituţia care trebuie controlată...
Da, când ai toate documentele în regulă, te prezinţi la şeful instituţiei care urmează să fie controlată.  Îl informeazi care este obiectivul controlului, apoi cheamă echipa care urmează să fie controlată, se enunţă din nou tot planul de control, se stabileşte cine şi cum va controla, fiecare ofiţer din echipa de control este desemnat pentru o anumită activitate. Şi începe controlul.

„MERGI ÎN CONTROL CA SĂ ARĂŢI CĂ ACOLO S-A ÎNTÂMPLAT CEVA“

Înţeleg că trebuie să ai experienţă pe domeniul pe care urmează să-l controlezi. În cazul verificărilor la Serviciul Omoruri au fost trimişi oameni cu experienţă?
Sigur că trebuie să ai experienţă. Eu nu-mi amintesc să fi fost la Direcţia de Control Intern ofiţeri specializaţi în investigarea infracţiunilor de omor. Mai sunt doi ofiţeri care au fost şefi de birou judiciar, dar asta s-a întâmplat demult şi pentru puţin timp.

De ce trebuie să ştii cum funcţionează structura pe care o verifici?
Serviciul Omoruri are un specific anume. Ofiţerii de aici lucrează mult pe delegare, adică îndeplinesc toate dispoziţiile procurorului de caz şi de aceea este foarte greu să spui că oamenii ăia nu şi-au îndeplinit sarcinile din fişa postului. De aceea, este nevoie ca cei care fac controlul să aibă experienţă în judiciar. Nimeni nu a ţinut cont că activitatea lor trebuie să fie mai flexibilă. Este ridicol să stai să completezi zeci de registre pentru o planificare, de exemplu.

Ofiţerii care au controlat Serviciul Omoruri ar fi refuzat să consemneze în raport precizările în legătură cu anumite constatări.
Nu veţi regăsi decât în puţine rapoarte de control aspectele pozitive surprinse...

Şi atunci, ce se urmăreşte prin aceste controale?
Se urmăreşte să te duci şi să arăţi că acolo s-a întâmplat ceva. Discuţiile cu colegii erau cam aşa: „Trebuie să mergem în control la X. A sfeclit-o ăla...A dat-o de gard... Nu-i mai place comisarului Y de el...“. Era o atmosferă apăsătoare, ai un sentiment de vinovăţie...

O ultimă consideraţie...
Aş fi vrut ca şeful comisiei care a controlat Serviciul Omoruri, dl comisar Cioban Antonio, să fi mers în clubul Colectiv imediat după incendiu, să intre între pereţii ăia afumaţi unde mirosea a carne friptă. Aşa cum au stat acolo zeci de ore foştii mei colegi. Aş vrea să văd atunci dacă creierul lui ar mai funcţiona normal, să se gândească dacă trebuie să mai completeze poziţia 240, din registrul 5. Şi să te gândeşti: „Oare vine controlul după mine?“ Sau după ce pleacă de acolo, să meargă la IML şi să vadă victimele desfăcute ca pe broaşte. Atât îi doresc.