DNA cere Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea deputatului PSD Ion Ochi, acuzat de luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a trimis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurori pentru încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului Ion Ochi. Acesta este acuzat de luare de mită şi de abuz în serviciu. Parlamentarul susţine că în acelaşi caz, în 2012, a primit neînceperea urmăririi penale (NUP).

UPDATE Deputatul Ion Ochi a precizat că dosarul său a mai fost investigat şi în anul 2012, iar atunci procurorii i-au dat neînceperea urmăririi penale.

„Nu pot să mă pronunţ. Am avut o singură întâlnire, ieri la DNA Braşov. Dosarul acesta a mai fost în anchetă în 2012 şi atunci mi s-a dat neînceperea urmăririi penale. Acum se pare că s-a redeschis acelaşi dosar cu aceleaşi fapte şi aceiaşi martori şi au altă opinie acum. Atunci am reuşit să-i conving că nu am nicio vină. Se va lămuri într-un fel toată situaţia, poate se va da din nou neînceperea urmăririi penale, poate se va ajunge în instanţă. Vom vedea“, a declarat, marţi, deputatul PSD Ion Ochi, citat de Mediafax.

UPDATE Parchetul General a anunţat printr-un comunicat că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a transmis ministrului Justiţiei cererea şi referatul pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării deputatului Ochi.

Concret, procurorii anticorupţie susţin că, „în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, inculpatul Ochi Ion, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a convenit cu inculpatul Nica Cristian Dorin ca firma acestuia din urmă, să execute lucrări de reparaţii ale unui drum judeţean, D.J. 112D, între localităţile Prejmer şi Lunca Câlnicului. Prin aceasta, a urmărit obţinerea de foloase materiale necuvenite, precum şi de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfăşoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a şi devenit deputat)”, se arată în cererea trimisă Parlamentului.

Aceste lucrări ar fi fost efectuate, potrivit procurorilor, în proporţie de aproximativ 60 la sută în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Braşov, fără a exista vreun contract, fără specificaţii tehnice şi fără supraveghere din partea unui diriginte de şantier.

Licitaţie „măsluită”

„Lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul judeţean respectiv se află

image

într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleaşi reparaţii”, notează anchetatorii, care adaugă că pentru a crea o aparenţă de legalitate şi pentru a putea justifica decontarea şi plata lucrărilor, firma lui Cristian Nica ar fi participat la o procedură formală de achiziţie publică, context în care, la instigarea deputatului Ion Ochi, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câştigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deşi oferta depusă nu a fost în realitate analizată.

Mai mult, Ion Ochi i-ar fi determinat pe ceilalţi participanţi care au contestat procedura licitaţiei să-şi retragă contestaţiile formulate. 

Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte şi Viorel Costea şi Nicolae Blaga, de asemenea inculpaţi în acest caz, a fost constituită la data de 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov.

„În acest sens, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul Ochi Ion, în baza împuternicirii emise de preşedintele CJ Braşov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate.

Ulterior, la data de 26 aprilie 2012, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a depus un centralizator de lucrări pe luna aprilie 2012 şi situaţia de şantier aferentă aceleaşi luni, prin care se atesta şi se solicita decontarea unor lucrări în valoare de 2.507.444, 30 lei, ceea ce reprezenta peste 60% din valoarea totală a contractului”, mai arată anchetatorii.

Contract prelungit la nesfârşit

Totodată, procurorii arată în documentul citat că pe parcursul anului 2012, pentru a evita plata unor penalităţi de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localităţii Prejmer, inculpatul Todorică Şerban, la solicitarea deputatului şi pe baza unor referate întocmite de Viorel Costea, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiţionale, ultima dată la 28 septembrie 2012, prelungindu-se fără termen.

Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate şi nici recepţionate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a lucrărilor.

„În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi Ion a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziţionate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a şi întâmplat ulterior. Mai mult, plăţile către această firmă, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea inculpatului Nica Cristian Dorin ar fi primit banii de la CJ Braşov”, mai precizează sursa citată.

Astfel, prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obţinut un folos necuvenit în valoare de 2.507.444, 30 lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Braşov.

Tot în acest caz, procurorii anticorupţie au decis ca Nicolae Blaga, director al Serviciului de Administrare Drumuri din cadrul CJ Braşov, la data faptei, Viorel Costea, şef al Direcţiei de Administrare Drumuri din cadrul CJ Braşov, la data faptei, Todotică Şerban, primarul localităţii Prejmer şi omul de afaceri Cristian Nica, să fie cercetaţi sub controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite