Curtea de Apel: omul de afaceri Marian Calotă, condamnat la trei ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Trăşculescu, fost deputat PDL, alături de care a fost judecat Marian Calotă
Alin Trăşculescu, fost deputat PDL, alături de care a fost judecat Marian Calotă

Omul de afaceri Marian Calotă, judecat pentru fapte de corupţie alături Alin Trăşculescu, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, vineri, la trei ani de închisoare cu executare, în timp ce, pentru fostul deputat PDL şi ceilalţi inculpaţi, judecarea cauzei continuă la Tribunalul Bucureşti.

Decizia în cazul lui Calotă nu este definitivă, ea putând fi atacată la instanţa supremă.

Prin decizia de vineri a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) s-a menţinut sentinţa dată, în 4 noiembrie 2013, de Tribunalul Bucureşti (TB) în cazul omului de afaceri Marian Calotă. În cadrul aceleiaşi hotărâri, de la TB, s-a dispus disjungerea în cazul fostului deputat PDL Alin Trăşculescu şi al celorlalţi trei inculpaţi, următorul termen de la Tribunalul Bucureşti având loc în 11 iulie.

În aprilie 2013, Alin Trăşculescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la spălare a banilor, delapidare şi uz de fals.

În acelaşi dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în faţa instanţei şi pe Marian Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, pentru complicitate la trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, spălare a banilor, delapidare, uz de fals şi asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

De asemenea, au fost trimişi în judecată Marian Varvariche, pentru complicitate şi instigare la delapidare, complicitate la spălare a banilor, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, Adrian Cristian Ene şi Dorian Geolfan, reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, acuzaţi de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, complicitate la delapidare şi complicitate la spălare a banilor.

Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Alin Silviu Trăşculescu şi Marian Valeriu Calotă au constituit o asociere pentru obţinerea de sume de bani prin traficarea influenţei, la care au aderat şi Marian Varvariche, Adrian Cristian Ene şi Dorian Geolfan.

În cei doi ani, Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei PDLVrancea, a pretins de la Mircea Vintilescu, reprezentantul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. De asemenea, Trăşculescu a pretins şi 1,1 milioane de lei, din care a primit, prin intermediul lui Calotă, în trei tranşe, 374.000 de lei, susţin procurorii.

Istoria infracţiunilor

În perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, la solicitarea lui Trăşculescu, Marian Calotă a falsificat mai multe contracte comerciale încheiate între firma sa, SC Maryna Exclusiv SRL, şi societatea denunţătorului, "aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile ale celor două societăţi comerciale". Din banii obţinuţi astfel, Calotă şi-a însuşit din contul SC Maryna Exclusiv SRL, pe baza unor înscrisuri false, 198.400 de lei, pe care i-a folosit în interes personal şi în interesul altor persoane, au precizat procurorii.

"Însuşirea sumei de 198.400 lei de către inculpatul Calotă Marian-Valeriu a fost justificată contabil de către inculpaţii Varvariche Marian, Ene Adrian-Cristian şi Geolfan Dorian sub aparenţa unor operaţiuni comerciale fictive şi pe baza unor înscrisuri false", potrivit documentului citat.

Totodată, la 10 noiembrie 2012, Calotă a primit de la denunţător 50.000 de lei, bani pe care urma să îi dea lui Trăşculescu. Calotă a fost prins atunci în flagrant delict.

În 11 noiembrie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Trăşculescu şi Calotă. Întrucât Trăşculescu era atunci deputat, DNA l-a informat pe ministrul Justiţiei despre percheziţia şi reţinerea acestuia. Camera Deputaţilor a constatat, în 20 noiembrie 2012, încetarea calităţii de deputat a lui Alin Trăşculescu, în urma demisiei sale.

În 29 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui Alin Trăşculescu pentru 29 de zile. Acesta a fost eliberat în 7 decembrie 2012, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 12 noiembrie 2012, arestarea preventivă a lui Marian Calotă pentru 29 de zile, măsura fiind prelungită până în 19 ianuarie 2013, dată la care procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara.

În cazul lui Marian Varvariche, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
De asemenea, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile ale lui Trăşculescu, Calotă, Ene şi Geolfan, în vederea confiscării.

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/marian-calot" target="_blank">View the story "Marian Calotă" on Storify</a>]

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite