Strada din Sectorul 1 pe care se află ambasada Belarusului ar putea fi redenumită după jurnalistul Roman Protasevici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasada Republicii Belarus in Romania Посольство Беларуси в Румынии
Ambasada Republicii Belarus in Romania Посольство Беларуси в Румынии

Strada din Bucureşti pe care se află Ambasada Belarusului din România ar putea fi redenumită după numele jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici, reţinut duminică de regimul Lukaşenko, a anunţat, miercuri, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand,  în urma unei propuneri a profesorului universitar Andrei Oişteanu.

„Susţin propunerea domnului profesor Andrei Oişteanu de a schimba numele străzii din Sectorul 1 pe care se află Ambasada Republicii Belarus. În acest sens, voi înainta către Primăria Capitalei următoarea propunere: strada Tuberozelor din Sectorul 1 să se numească Str. Roman Protasevich - numele jurnalistului disident. Trăim într-un stat european şi acest act de terorism al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko de a deturna un zbor comercial între două state membre UE & NATO nu poate rămâne nepedepsit”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.

Profesorul de la Universitatea Bucureşti Andrei Oişteanu a făcut ieri această propunere într-o postare pe Facebook, adresată edilului sectorului 1 şi/sau primarului general al Capitalei.

„Către Nicuşor Dan şi/sau Clotilde Armand: Susţin ideea ca Primăria (sectorului 1 sau cea generală) să schimbe numele străzii (din Sectorul 1) pe care se află Ambasada Republicii Belarus. În loc de Str. Tuberozelor să se numească Str. Roman Protasevich. Toată corespondenţa ambasadei ar veni în şi ar pleca din strada cu numele jurnalistului disident. De asemenea, diplomaţii ar avea numele lui Roman Protasevich imprimat pe cărţile lor de vizită'', a scris Andrei Oişteanu într-o postare pe pagina sa de Facebook, care a adunat peste  1.800 de aprecieri. 

Citeşte şi: Cine este Roman Protasevici, bărbatul pentru care a fost deturnat avionul Ryanair. UE cere o anchetă internaţională: Cum se apără Lukaşenko

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite