Medicul Camelia Păcuraru, de la Spitalul „Victor Gomoiu“ din Capitală, printre victimele accidentului din Muntenegru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În tragedia din Muntenegru şi-a găsit sfârşitul şi un medic de la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu“ din Bucureşti, Camelia Adriana Păcuraru. Colegii săi au sperat până în ultimul moment într-o minune, însă, medicul pediatru nu a mai putut fi salvat. „Am sperat să fie pe lista răniţilor, însă nu a fost să fie aşa“, a declarat, îndurerată, şefa unităţii sanitare

„Nu pot să îmi revin. De când am aflat că a plecat în excursie în Muntenegru am stat cu sufletul la gură. Am sperat să fie pe lista celor răniţi. Dar nu a fost să fie aşa. Toţi suntem distruşi“, a spus Doina Pleşca, pentru Mediafax.

Păcuraru lucra în secţia de sugari a Spitalului Clinic de Copii „Victor Gomoiu“.

„Era ca o adevărată mamă pentru bebeluşi, îi îngrijea cu dragoste, răbdare şi pasiune. Aceleaşi sentimente le transmitea şi mamelor copiilor bolnavi care ajungeau în secţia ei“, a mai spus Doina Pleşca.

Mai mult, directoarea spitalului, doctoriţa Pleşca, a fost colegă de facultate cu Camelia Adriana Păcuraru. „Ne cunoaştem de 36 de ani. Am fost colege de facultate. Am fost foarte necăjite când, în urmă cu câţiva ani, am aflat că un alt coleg al nostru de facultate, doctorul Ivan, a murit, la Fundeni, în numai 30 de minute după ce i s-a făcut rău. Atunci ne-am gândit cât de crudă poate fi viaţa, cât de imprevizibilă“, a povestit managerul Spitalului Gomoiu.

Colegii doctoriţei Păcuraru au vorbit cu ea ultima dată vineri, înainte să plece în excursie.

„Era atât de fericită că pleacă în excursie să se relexeze. Munceşti un an întreg şi pleci în vacanţă şi, în loc să te distrezi, mori. Cred că ar trebui să învăţăm din fiecare dramă ceva. Să încercăm să fim mai buni, mai înţelepţi, chiar dacă primim lovituri grele. Sunt foarte marcată de această tragedie“, a mai spus Doina Pleşca.


Alte articole despre carnajul din Muntenegru

Mareea Travel aruncă pisica moartă în curtea transportatorului: Pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţin Gregory Tour

Directorul agenţiei care a organizat circuitul turistic, Marius Usturoiu, susţine că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţine transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acestă cu agenţia de turism.

Tragedia din Muntenegru, anunţată de un pasager: „Ne-am răsturnat. Nu am văzut ce s-a întâmplat“

Directorul agenţiei de turism Mareea, ce a organizat sejurul în Muntenegru, Marius Usturoi, a declarat, pentru „Adevărul“ că tragedia a fost anunţată în ţară, duminică seară, în jurul orei 18.00, de unul dintre turiştii aflaţi în autocar. Grupul plecase din Bucureşti sâmbătă dimineaţă la ora 5.30.
 

Directorul firmei care deţinea autocarul tragediei din Muntenegru: „Inspecţiile tehnice erau la zi“. Societatea a fost înfiinţată în 2011

Ştefan Grigore, directorul firmei Gregory Tour Holiday SRL, cea care a asigurat transportul în Muntenegru, a declarat, luni dimineaţă, că autocarul avea inspecţiile tehnice la zi, iar şoferii au respectat timpii de oprire, adică la fiecare trei ore.

Raed Arafat, despre cumplitul accident din Muntenegru: „Nu toate victimele au fost încă identificate!”

Două avioane dotate cu echipamentele medicale necesare, precum şi cu personal medical specializat vor merge în Muntenegru pentru a transporta românii care au fost răniţi în accidentul care a avut loc duminică, a anunţat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Un al treilea avion va aduce în ţară persoanele decedate în urma impactului.
 

FOTO VIDEO Filmul tragicului accident din Muntenegru, soldat cu moartea mai multor români plecaţi într-un circuit turistic

Spitalul din Muntenegru, la care au fost duse 33 de persoane care se aflau în autocarul implicat în accidentul produs duminică seara, a publicat o listă cu numele celor internaţi. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie. Ministerul de Externe a anunţat luni dimineaţă că numărul persoanelor decedate a ajuns la 18.

Guvernul verifică dacă firma de transport în Muntenegru a respectat condiţiile de siguranţă

Guvernul a anunţat, luni, că va iniţia rapid toate verificările necesare pentru a se vedea dacă firma implicată în organizarea transportului din Muntenegru a respectat toate prevederile legale de siguranţă.
 

Presa din Muntenegru: în momentul accidentului, şoferul conducea prea repede

În momentrul în care s-a petrecut tragedia, şoferul conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa Carmen Dorobeţ, din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie din centrul clinic din capitala muntenegreană. 18 persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite în urma prăbuşirii într-o prăpastie a unui autocar înmatriculat în România, a anunţat, duminică, ministrul muntenegrean de interne, Rasko Konjevic.

VIDEO Grigore Cartianu, despre grija statului român faţă de cetăţenii săi: „Avem o problemă majoră legată de somnolenţa autorităţilor în astfel de situaţii“

Tragedia din Muntenegru, în care 18 români au murit într-un accident de circulaţie, aduce din nou în atenţia opiniei publice gestionarea crizelor de către statul român. Rudele călătorilor care se aflau în autobuzul groazei au reclamat probleme în relaţia cu funcţionarii Ministerului de Externe în momentul în care au vrut să afle detalii despre starea de sănătate a apropiaţilor.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite