Articol publicitar

Şapte filme, în ultima săptămână de „Cinema în aer liber“, pe Insula Artelor din Parcul Titan

Şapte filme, în ultima săptămână de „Cinema în aer liber“, pe Insula
Artelor din Parcul Titan

FOTO Arhivă

Primăria Sectorului 3 organizează, în perioada 15 august - 17 septembrie, cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Cinema în aer liber”. Cele mai bune filme ale anului vor putea fi urmărite timp de cinci săptămâni pe Insula Artelor din Parcul Titan.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cinema în aer liber” s-a întors în Sectorul 3 cu 24 de filme, dintre care 12 sunt noi în selecţia oficială. Aceasta cuprinde filme nominalizate anul acesta la Oscar, aşa cum sunt „Tanna” (regia Martin Butley) şi „Toni Erdmann” (regia Maren Ade), pelicule premiate cu Ursul de Aur şi de Argint la Berlinale 2017 – „Despre trup şi suflet” (regia Ildiko Enyedi) şi „Things to come” (regia Mia Hansen-Love) sau nominalizate la Festivalul de film de la Cannes – „La fille inconue” (regia Jean-Pierre şi Luc Dardenne) şi „Eu, Daniel Blake” (Palme d’Or în 2016).

Alte 12 filme au putut fi urmărite în cele două selecţii alternative – retrospectivele „American Classics” şi „Emir Kusturica”. Din prima fac parte„American Beauty” (regia Sam Mendes), musicalul „Grease” (regia Randal Kleiser), „Vanilla Sky” (regia Cameron Crowe), „Little Miss Sunshine” (regia Jonathan Dayton, Valerie Daris), „Casino” (regia Martin Scorsese) şi „Confesiunea unui anonim” (regia Joel Coen). Cea de-a doua a adus pe marele ecran din parc şase dintre cele mai îndrăgite filme ale regizorului sârb –„ Pisica albă, pisica neagră”, „Arizona Dream”, „Underground”, „Time of the Gypsies”, „Tata în călătorie de serviciu” şi „Viaţa e un miracol”.

După ce peste 10.000 de bucureşteni au trecut pragul insulei în primele patru săptămâni de proiecţii, programul pentru săptămâna 11 – 17 septembrie este, de luni până duminică, de la ora 20:30:

11 septembrie – Fata necunoscută, (r. Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne, 2h), nominalizat la Palme d’Or şi la premiile Cesar.


Sinopsis: Într-o seară, după ce programul s-a terminat şi cabinetul s-a închis, o doctoriţă aude soneria, dar nu răspunde. În ziua următoare, poliţia o informează că o tânără a fost găsită moartă la uşa ei.
Copleşită de remuşcări, doctoriţa va începe o investigaţie pe cont propriu în identificarea femeii care a fost omorâtă, chiar dacă asta înseamnă să-şi pună propria viaţă în pericol.

12 septembrie – Despre trup şi suflet, (r. Enyedi Ildiko, 2h45), câştigător la Berlinale.

Sinopsis: O neobişnuită poveste de dragoste, bazată în jurul dualităţii somnului şi trezirii, minţii şi materiei. Cuvintele “Ne întâlnim în vis” capătă o semnificaţie spirituală în aplaudatul film Despre trup şi suflet.

13 septembrie – Vara s-a sfârşit (r. Radu Potcoavă, 1h45).

Sinopsis: Acţiunea din „Vara s-a sfârşit” are loc într-un mic oraş de la malul Dunării, în timpul vacanţei de vară. Mircea (Nicholas Bohor) acceptă să-l ajute pe Alex (Dan Hurduc) să-şi însceneze răpirea şi să-şi şantajeze un tată absent, nerealizând consecinţele pe care astfel de jocuri le pot avea.

14 septembrie – Tanna (r. Martin Butley, 1h45), nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin.

Sinopsis: Wawa, o fată din ultimele triburi tradiţionale din Pacificul de Sud, se îndrăgosteşte de Dain, nepotul şefului de trib. Dar când un război intertribal ameninţă buna convieţuire, Wawa este promisă altuia, ca parte a tratatului de pace. Tinerii iubiţi fug, dar sunt urmăriţi de războinici inamici hotărâţi să îi ucidă. Au de făcut o grea alegere: dragostea lor sau viitorul tribului.

15 septembrie – Eu, Daniel Blake (r. Ken Loach, 1h45), premiat la BAFTA şi la Cannes.

Sinopsis: Daniel Blake este un bărbat trecut de 50 de ani din nord-estul Angliei care se îmbolnăveşte şi are nevoie de asistenţă socială din partea statului. În timp ce se chinuie să învingă sistemul birocratic pentru a obţine acest ajutor, el o întâlneşte pe Katie, care ar vrea să scape de la azilul pentru nefamilişti, dar pentru asta trebuie să accepte un apartament la sute de kilometri distanţă.


16  septembrie – Viaţa e un miracol (r. Emir Kusturica, 2h15), câştigător la Cannes şi Globurile de Aur.


Sinopsis: Bosnia, 1992.
Ce poate fi mai bun pentru un sat bosniac decât o cale ferată cu o extraordinară privelişte, pentru a atrage mai mulţi turişti în zonă? Ce poate fi mai nociv turismului decât războiul? Luka construieşte calea ferată şi închide ochii în privinţa războiului. Apoi soţia lui Luka fuge cu un muzician, iar fiul său e chemat la armată. Viaţa lui Luka devine un câmp de bătălie.
Apoi o întâlneşte pe Sabaha…

17 septembrie – Hunt for the wilderpeople (r. Taika Waititi, 1h15).

Sinopsis: Ricky (Julian Dennison) e un puşti orfan, iubitor de hip-hop, crescut in plasament de o familie de la oraş. Ajuns la o nouă familie care locuieşte în zona rurală a Noii Zeelande, Ricky se simte la locul lui, în sfârşit, alături de iubitoarea mătuşă Bella (Rima Te Wiata), arţăgosul unchi Hec (Sam Neill) şi câinele Tupac. Însă în urma unui eveniment tragic, Ricky ar trebui să plece la o altă familie. Băiatul şi Hec fug amândoi în sălbăticie şi ajung să fie daţi în urmărire în toată ţara. Le rămân două opţiuni: să iasă din scenă cu surle şi trâmbiţe sau să treacă peste dispute pentru a rămâne o familie.

Cele 24 filme vor putea fi vizionateîn condiţiile unei săli de cinema moderne, la standarde europene, pe un ecran gonflabil de 120 m², cu ajutorul singuruluiproiector digital mobil din ţară, de 18.300 de lumeni.

Evenimentul oferă bucureştenilor o alternativă de petrecere a timpului în aer liber şi urmăreşte atragerea publicului larg spre filmul de autor.

„Cinema în aer liber” este membru al reţelei „Europa Cinemas”, este recomandat de Prima TV şi susţinut de Europa FM, având ca parteneri media: AXN, Music Channel, Radio România Cultural, Hotnews, Vice, Cinemagia, Movie News, AARC, Blog de Cinema, Urban.ro, Umblat.ro, Munteanu.

 

Detalii despre filme şi programul complet pot fi găsite pe site-ul www.cinemainaerliber.ro

Accesulpublicului la acestevenimenteste liber.

citeste totul despre: