Serviciile medicale din Moldova se scumpesc
0Serviciile medicale din Republica Moldova s-au scumpit de câteva ori, după ce recent a fost modificat Catalogul tarifelor unice pentru serviciile medico-sanitare. Acesta fiind modificat ultima oară în 2011, când medicii s-au plâns că tarifele respective sunt prea mici.
Cel mai mult vor resimţi majorările de preţ pacienţii care nu au poliţă medicală. CNAM urmează să negocieze preţurile la contractare în conformitate cu noile tarife, scrie e-sanatate.md
Publicaţia menţionează că s-au scumpit şi taxele pentru ziua pat. Mai nou, în preţ nu vor mai fi incluse alimentaţia şi medicamentele, precum era anterior. Dacă o zi în serviciul terapeutic costa 144 de lei, acum va costa 209 lei, în serviciul cardiologic o zi de internare va costa 345 de lei şi nu 218, cum era până acum. În serviciul chirurgical patul pentru o zi de internare va costa 345 de lei. În serviciul cardio-chirurgical - 446 de lei, în loc de 299. O zi de reanimare va costa aproape 1.000 de lei şi nu 533.
Potrivit autorului articolului, se scumpesc şi intervenţiile chirurgicale. În caz de anevrism al arterelor periferice, intervenţia va costa 4.600 de lei în loc de 1.900. Îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor va costa 1.007 lei în loc de 82 de lei. Intervenţiile de îndepărtare a sânului afectat de tumori maligne vor costa aproximativ 2.000 de lei în loc de 500 de lei.
În plus, au fost introduse tarife pentru o serie de investigaţii de înaltă performanţă, ce vor costa de la câteva mii de lei, până la câteva zeci de mii de lei.