Se deschide primul delfinariu din Moldova. Cât costă biletul de intrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Primul delfinariu din Republica Moldova se deschide vineri în incinta Manejului de atletică uşoară din Capitală. Vizitatorii vor putea admira patru delfini şi două foci aduse de la delfinariul „Nemo Odesa”, Ucraina, transmite IPN.

Administratorul delfinariului „Nemo Moldova ”, Adrian Focşa, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că delfinii şi focile sunt nişte mamifere extraordinar de dezvoltate. Potrivit lui, deschiderea delfinariului a fost coordonată cu toate instituţiile abilitate şi în acest proces au fost respectate toate normele internaţionale.

„Am creat toate condiţiile necesare pentru întreţinerea delfinilor şi pentru ca ei să se simtă confortabil. Noi suntem foarte bucuroşi că reţeaua noastră de delfini se extinde”a menţionat Polina Makarova, reprezentanta reţelei de delfini „Nemo Odesa” din Ucraina

Preţul pentru biletul de intrare este de 230 de lei, iar pentru copiii cu vârsta de până la 5 ani accesul este liber. Spectacolele sunt prezentate de 3 ori pe zi – la ora 12.00, 15.00 şi 18.00. Totodată, cei dornici să urmărească un spectacol nocturn, vor avea posibilitatea să o facă în zilele de vineri şi sâmbătă la ora 21.00. Preţul pentru un asemenea bilet este de 300 de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite