România sprijină dezvoltarea Regiunii de Sud a Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Cimişlia din Republica Moldova va fi transformat într-un centru de dezvoltare al Regiunii Sud (Cimişlia, Basarabeasca, Leova, Căuşeni, Ştefan Vodă, Cantemir, Taraclia, Cahul), graţie unui memorandum de colaborare cu Regiunea Sud- Muntenia, România.

În cadrul unei vizite de lucru în incinta Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi-a arătat disponibilitatea de colaborare cu Republica Moldova. „ Am organizat această întâlnire ca să cunoaşteţi regiunile din punct de vedere tehnic. Vrem să vă împărtăşim experienţa noastră, fondurile europene care urmează să le accesaţi şi să le puteţi gestiona, conform necesităţilor voastre", a menţionat Mircea Cosma.

În cadrul şedinţei comune, la care au participat şi reprezentanţi ai APL de nivelurile I şi II, ai CJ Prahova şi ADR Sud-Muntenia, mass-media regională şi specialiştii ADR Sud, directorul ADR Sud, Maria Culeşov şi Liviu Muşat, director al ADR Sud-Muntenia, şi-au împărtăşit experienţa de realizare a politicii de dezvoltare regională. Directorul ADR Sud a descris procesul de identificare şi realizare a proiectelor de dezvoltare regională, rolul şi funcţiile CRD Sud, precum şi mecanismul de finanţare din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională. La rândul său, Liviu Dragnea, a relatat despre statutul, rolul şi atribuţiile instituţiei pe care o conduce: „Prin accesul la fondul naţional, ADR Sud a obţinut o experienţă de atragere şi gestionare a banilor, experienţă pe care nu am avut-o noi, deoarece instituţia noastră a fost creată pentru a gestiona fonduri europene, PHARE - spre exemplu".

În final, reprezentanţii ADR Sud şi ADR Sud - Muntenia, au identificat posibilităţi de colaborare, de extindere a relaţiilor, prin semnarea ulterioară a unui memorandum de colaborare între Agenţii. În decembrie curent, reprezentanţii ADR Sud urmează să întreprindă o vizită de studiu în Regiunea de Dezvoltare Sud - Muntenia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite