Programarea la medicul de familie, printr-un click

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programarea online nu exclude programarea
tradiţională Foto viitorulromaniei.ro
Programarea online nu exclude programarea tradiţională Foto viitorulromaniei.ro

Gata cu cozile interminabile la uşa medicului de familie pentru a stabili o consultaţie. În următoarele două săptămâmi te poţi programa online, direct de la calculatorul de acasă. Acest lucru este posibil în Republica Moldova, datorită procesului de implementare a Sistemului Informaţional de Asistenţă Medicală Primară, component-cheie al Strategiei Naţionale de e-Sănătate.

Noul sistem, lansat ieri, are drept scop îmbunătăţirea calităţii, a eficienţei, transparenţei şi accesului la servicii de asistenţă medicală primară. Proiectul prevede câteva activităţi de bază: fişa electronică a pacientului, care va exclude multe fişe de ambulator, fişa copilului pentru imunizări, fişa gravidei, fişa factorilor de risc şi programarea online.

Mai puţină hârtie

Sistemul informaţional este implementat la nivel naţional şi acoperă toată munca medicilor de familie şi asistenţilor medicali, lucru ce le va permite să-şi organizeze activitatea mult mai eficient, prin excluderea suportului de hârtie ca mijloc de înregistrări, raportări şi de scrierea excesivă în registre. Toţi medicii de familie sunt asiguraţi cu calculatoare şi laptopuri, care permite accesarea acestui soft, asigură autorităţile.

„Sistemul l-am aşteptat foarte mult, deoarece medicul de familie a obosit de vraful de registre, hârtii, pe care este obligat să le completeze. De aceea, socot că e o revoluţie în medicină şi o eficientizare a activităţii medicului de familie. Datele tuturor cetăţenilor din Ştefan Vodă, de exemplu, au fost introduse în acest sistem, cu excepţia persoanelor care nu deţin un cod personal, cum ar fi reprezentanţii anumitor confesiuni religioase şi copii născuţi după anul 2000”, a menţionat şefa centrului de sănătate din raionul Ştefan Vodă, Mariana Harea.

Programarea online nu exclude programarea tradiţională

Deşi a fost lansat sistemul informaţional, site-ul care trebuie accesat pentru a te înregistra online va fi funcţional în următoarele două săptămâni şi va fi anunţat public. În acelaşi timp, întrebat de jurnalişti care este site-ul care va putea fi accesat de oameni pentru înregistrarea online, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, nu a ştiut ce să răspundă. El a subliniat că nu există o incomoditate pentru oamenii de la sate, inclusiv pentru cei în etate sau pentru cei care nu dispun de calculatoare, deoarece programarea online nu exclude programarea tradiţională, aşa cum a fost până acum.

„Nu este un proiect static, ci unul dinamic şi nu pot să spun când va fi finalizat. Vizavi de programare, este un sistem complementar, adică va exista în continuare şi programarea prin telefon. Datorită acestui sistem vor putea fi excluse şi cozile interminabile de la uşile medicilor de specialitate. Adică, după consultaţia medicului de familie, acesta va programa pacienţii către neurologi, cardiologi etc. direct din biroul său. Astfel, se va cunoaşte exact câţi medici de familie sunt încadraţi în sistem şi care este programul lor de activitate pentru ziua respectivă”, a declarat Usatâi.

Conectarea mai multor instituţii medicale

Totodată, acest sistem va permite conectarea mai multor instituţii ale statului, cum ar fi instituţiile medico-sanitare publice, centrele de sănătate, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Registrul Naţional de Date a Populaţiei, secţiile de consultaţie ambulator specializată, farmaciile, centrele pentru diagnostic de radiologie imagistică şi ultrasonografie şi laboratoarele.

„Asistenţa medicală de familie este conectată la un sistem naţional automatizat. Alte state din Uniunea Europeană dispun de acest sistem de ani buni, lucru pentru care au reuşit să implementeze politici eficiente de sănătate pentru cetăţean. Toate datele vor fi stocate pe fişa electronică a pacientului , iar toată informaţia este stocată la nivel central. Respectiv, toţi actorii din sistem au acces la informaţia pacientului, respectând acordul acestuia. Sistemul este securizat”, a explicat unul dintre autorii proiectului, Silviu Cârstea.

Totuşi, ca sistemul să fie funcţional la maximum, specialiştii explică că mai este nevoie şi de datele din trecut, nu doar din prezent ale pacientului, iar pentru asta e nevoie de a digitaliza toată informaţia, lucru care se va întâmpla în viitorul apropiat.

Fişa electronică a pacientului

Fişa electronică a pacientului va permite stocarea informaţiilor de sănătate într-un singur document. Acesta cuprinde întreaga istorie de sănătate a unei persoane şi la el are acces proprietarul, precum şi personalul medical care-l tratează. Formatul digital permite ca dosarul să poată fi accesat de oriunde.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite