VIDEO Poliţia caută un tânăr suspectat de atacul tâlhăresc de aseară şi acuză patronul casei de schimb valutar de neglijenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajata unei casei de schimb valutar din Chişinău jefuită aseară în timpul unui atac tâlhăresc a decedat înecată în propriul sânge, după ce a fost lovită în faţă cu un obiect dur. Poliţia cere ajutorul populaţiei pentru a identifica atacatorul după unele semnalmente.

Atacul a avut aseară, în jurul orei 18.45. Potrivit detaliilor dezvăluite astăzi de oamenii legii, casieriţa în vârstă de 43 de ani şi colega sa au închis la ora 18.00 casa de schimb valutar de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi s-au deplasat cu spre oficiul central al firmei, din bulevardul Constantin Negruzzi, pentru a depune banii adunaţi peste zi în safeu. Una dintre femei a rămas să aştepte afară, iar cealaltă a urcat la etajul doi al sediului, unde a fost atacată în hol de o persoană necunoscută şi a decedat pe loc, asfixiată în sânge.

Peste 7 minute, colega victimei a observat ieşind din clădire un tânăr de înălţimea 1,80-1,85 metri, de corpolenţă sportivă, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani, îmbrăcat într-un halat pentru construcţie albastru-închis, în blugi, maiou negru cu o inscripţie albă, chipiu negru şi având în mână un pachet de culoare albă. Poliţia solicită oamenilor care l-au văzut urcând într-o maşină sau într-un mijloc de transport în comun să sune la 902.

Poliţia a făcut publice imaginile surprinse de camerele de supraveghere din preajmă:

Oamenii legii presupun că atacatorul este angajat al aceleiaşi firme, deoarece cunoştea traseul casieriţelor în detalii şi a intrat în clădire cu 10 minute înainte pentru a le aştepta. În acelaşi timp, Poliţia afirmă că acest caz nu are legătură cu atacul armat de la filiala Victoriabank din magazinul Metro, deoarece metoda de comitere a fost diferită.

Femeile transportau într-o geantă 20.000 de euro, 15.000 de dolari, 135.000 de lei. Acestea au mers pe jos prin centrul oraşului, nefiind însoţite de pază, de aceea oamenii legii spun că patronul casei de schimb valutar a dat  dovadă de iresponsabilitate.

„Poliţia îşi asumă o parte din vină. Totuşi, ne punem o întrebare: Este corect ca Poliţia, plătită din impozitele fiecărui cetăţean, să păzească casele de schimb valutar, care sunt o afacere privată? Nu ar fi corect ca această afacere privată să asigure măsurile şi mijloacele tehnice necesare, cel puţin cele elementare, pentru protecţia adecvată a afacerii lor, dar, şi mai important, al angajaţilor lor?“, a declarat Ion Bodrug, şeful Inspectoratului General de Poliţie, în cadrul unui briefing.

Solicitat de „Adevărul“, Robert Tuniţki, administratorul companiei ce deţine schimbul valutar respectiv, a refuzat să discute despre acest subiect.

Săptămâna trecută, Poliţia le-a cerut băncilor şi caselor de schimb valutar să-şi sporească măsurile de securitate. De asemenea, Inspectoratul de Poliţie şi Banca Naţională a Moldova au format un grup de lucru pentru a completa instrucţiunile de încasare a mijloacelor băneşti.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite