Expert: Numărul şoferilor băuţi la volan este de trei ori mai mare decât arată datele oficiale

Expert: Numărul şoferilor băuţi la volan este de trei ori mai mare decât arată datele oficiale

FOTO IPN

Numărul şoferilor aflaţi în stare de ebrietate la volan este de trei ori mai mare decât arată datele prezentate de oficialităţi. Această opinie a fost exprimată de expertul în siguranţa rutieră, Mihai Hasan, în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la Canal2, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit lui, numărul mare de şoferi depistaţi în stare de ebrietate la volan pe parcursul anului trecut este o constantă, la baza căreia stă educaţia şi cultura societăţii. „În Moldova avem foarte multe cazuri de recidivă şi recidivele trebuie să fie grav pedepsite”, spune Mihai Hasan.
 
Mihai Rusu, profesor în legislaţia rutieră, consideră că la baza fenomenului consumului de alcool la volan este lipsa de conştientizare că o persoană băută reprezintă un pericol pentru cei din jur. Profesorul spune că multe dintre persoanele care îşi fac studiile pentru a obţine carnetul de conducere sunt uimiţi de faptul că amenzile pentru consumul de alcool la volan sunt mari. „Cel mai mult ce mă uimeşte este faptul că foarte mulţi sunt de acord că amenzile sunt mari, dar vedem că din punct de vedere statistic, deşi ştie că amenzile sunt foarte mari, conducătorii conştient urcă la volan în stare de ebrietate”, susţine Mihai Rusu.
 
citeste totul despre: