„De patru ani aştept să fie pedepsiţi doctorii care mi-au lăsat fiica să moară“
0În februarie 2009, Olgăi Bulava (21 de ani) i-a ieşit un furuncul pe faţă. A fost operată, dar infecţia i-a cauzat decesul. Mama fetei a depus plângere la Procuratură împotriva a trei doctori, învinuindu-i de neglijenţă.
Timp de patru ani procurorii au examinat demersul familiei, iar recent au remis dosarul instanţei, care va stabili dacă medicii şi-au făcut datoria. Cadrele medicale sunt acuzate că ar fi examinat superficial pacienta şi ar fi stabilit incorect diagnosticul de «infecţie respiratorie virotică acută, reacţie alergică medicamentoasă».
Olga avea 21 de ani şi era studentă la Universitatea Tehnică. Mama ei îşi aminteşte cu durere de iarna lui 2009. Fata venise acasă, la Soroca, unde i-a fost înlăturat un furuncul. „Peste două zile chirurgul i-a permis să se întoarcă la Chişinău, dar starea ei se înrăutăţea. Începuse să o doară spatele“, mărturiseşte femeia.
Tratament superficial
Ajunsă în Capitală, studenta a apelat Serviciul de Urgenţă, iar cadrele medicale nu au găsit motive pentru a o interna. Peste două zile, într-o joi, fata a fost la un centru al medicilor de familie. Aceştia i-au menţinut tratamentul prescris de doctorii de la Urgenţă, tânăra urmând să revina luni pentru investigaţii suplimentare.
A doua zi mama şi-a găsit fiica pe moarte. „Nu au fost atenţi când le spuneam la telefon ce are copilul meu. Vineri dimineaţa am venit la Chişinău. Nici n-am înţeles bine ce s-a întâmplat. Medicii de la Urgenţă, pe care i-am chemat, mi-au spus că Olguţa a murit“, ne spune plângând femeia.
Ulterior a aflat că fiica ei s-a stins de o infecţie a sângelui ca urmare a operării furunculului de pe faţă. Elena Bulava a sesizat organele abilitate de neglijenţă, atât în cazul chirurgului din Soroca, cât şi a celor doi medici din Chişinău. „Doctorii se apără spunând că atunci când a chemat ambulanţa, Olguţa a refuzat spitalizarea, că a semnat actul că nu vrea să fie internată. Copilul meu nu cunoaşte bine limba română şi în starea în care era, nu înţelegea ce se întâmplă“, afirmă Elena Bulava.
„Doctorii activează în continuare“
Valentina Ciobanu, procurorul care investighează cazul, spune că au solicitat trei expertize medicale şi două contraexpertize. „Este un domeniu specific. Expertizele sunt efectuate tot de medici. Inculpaţii sunt cercetaţi în libertate şi activează în continuare. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă trei ani de închisoare“, spune procurorul.
De cealaltă parte, Petru Craveţ de la Serviciul de presă al Spitalului de Urgenţă susţine că medicul nu mai lucrează din 2009 în cadrul instituţiei. „Comisia medicală convocate de Ministerul Sănătăţii şi-a spus cuvântul şi dosarul a fost închis“, spune Craveţ. După ce ne-a ascultat întrebările, ministrul Sănătăţii Andrei Usatâi ne-a recomandat să contactăm Serviciul de presă.
Infecţie ce se dezvoltă agresiv
Furunculul este o infecţie cu stafilococ a pielii şi apare pe fondul unei imunităţi scăzute. Potrivit specialiştilor, cele mai periculoase sunt cele din regiunea nasului şi a buzelor.
„Din experienţa proprie, vă spun că dacă se adresează la noi un pacient cu furuncul pe faţă, îl internăm imediat. Aşteptăm să se coacă bine, între timp îi administrăm antibiotice“, spune Ciprian Gherasim, şeful Departamentului Medicină de Urgenţă din Capitală. Doctorul nu cunoaşte detalii despre cazul fetei decedate, dar susţine că sunt şi cazuri când infecţiile se dezvoltă foarte repede.