În anul 2014 au fost implementate proiecte de peste 100 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţia reţelelor de apă şi canalizare în nordul ţării. FOTO adrnord.md
Construcţia reţelelor de apă şi canalizare în nordul ţării. FOTO adrnord.md

Drumuri renovate, reţele noi de apeduct şi canalizare, o casă-muzeu reabilitată, un popas turistic construit şi 110 milioane de lei cheltuiţi. Aceasta este retrospectiva lucrărilor efectuate în regiunile de nord şi sud ale ţării pe parcursul anului 2014. Scopul primordial al acestora a fost îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale oamenilor, spun autorităţile.

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) şi Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) au implementat anul trecut mai multe proiecte, care au contribuit la prosperarea şi progresul celor două regiuni ale ţării.

51,2 milioane lei pentru 11 proiecte de dezvoltare

Suma totală investită de ADR Nord, pentru implementarea a 11 proiecte de dezvoltare regională, s-a ridicat la 51,2 mln. lei. Banii au fost alocaţi din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională, dar au fost folosite şi surse parvenite din străinătate. Astfel, ţara a beneficiat de un suport de circa 1,7 mln. lei oferiţi de Guvernul Germaniei, reprezentat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Ion Bodrug, directorul ADR Nord, a subliniat că în acest proces de modernizare implicarea autorităţilor publice, dar şi a societăţii civile în general este primordială. „În 2015 vom depune şi mai mari eforturi pentru a îndeplini tot ceea ce am planificat. Cu o singură condiţie - să avem susţinerea autorităţilor publice locale, a mediului privat şi a organizaţiilor neguvernamentale”. Surse financiare importante au fost alocate în special pentru proiectele de reabilitare a infrastructurii fizice.

Realizările din nordul ţării

Printre cele mai importante realizări obţinute de ADR Nord se numără renovarea a 9 km de drum, precum şi construirea a 27,4 km de reţele de apeduct şi a 3 km de reţele de canalizare. De asemenea, a fost montată o staţie de pompare, achiziţionate trei unităţi de transport, construit un popas turistic şi renovată o casă-muzeu.

Svetlana Caliniac, consultant GIZ, susţine că activităţile din anul precedent au pus o temelie sigură pentru dezvoltarea regiunii. „Anul 2014 a fost un an care a intensificat rezultatele obţinute de către ADR Nord în promovarea dezvoltării regiunii de nord a ţării. Au fost consolidate parteneriatele pentru dezvoltare şi puse temeliile unor noi relaţii de cooperare atât interne, cât şi externe, la aceasta contribuind, în mare măsură, evenimentele de amploare, organizate de către ADR Nord. Consider că cele realizate anul trecut au fundamentat o bază sigură şi un generator de impulsuri pentru atingerea obiectivelor pe termen lung ale politicii de dezvoltare regională”, susţine Svetlana Caliniac.

Germania şi Cehia, printre susţinătorii proiectelor

Pe parcursul anului precedent au fost propuse 60 de idei pentru remedierea problemelor din domenii, precum Alimentare cu apă şi canalizare (AAC), Managementul deşeurilor solide (MDS) şi Eficienţa energetică a clădirilor publice (EECP).

Guvernul Germaniei a sprijinit financiar şi elaborarea unui studiu care să demonstreze dacă este posibilă agregarea serviciilor de alimentare cu apă din Clusterul Prut, raionul Râşcani. Totodată s-a cercetat şi posibilitatea de epurare a apelor reziduale. Şi Guvernul Cehiei a finanţat elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru crearea unui sistem modern de planificare în Regiunea de Dezvoltare Nord, utilizând tehnologia GIS (Sistem Informaţional Geografic). În paralel cu lucrările tehnice de dezvoltare regională ADR Nord a organizat şi evenimente culturale. La Bălţi, Edineţ şi Soroca a avut loc cea de-a doua ediţie a Zilelor RDN şi, în premieră, a fost organizat în luna septembrie Festivalul Mierii.

Sudul republicii, mai modern

Autorităţile de la sudul republicii au reuşit să construiască aproape 30 de km de drum, dintre care 16 km în variantă de asfalt, iar 13 km în varianta de pietriş. De asemenea, s-au construit 90 km de reţea de apeduct şi 12 km de canalizare în suma totală de 31,4 mln. de lei.

În perioada 2010-2014 au fost aprobate spre finanţare 20 de proiecte de dezvoltare regională în partea de sud a ţării.  Dintre acestea, 11 au fost finalizate, iar nouă se află în curs de implementare. Cheltuielile au fost acoperite din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi din resursele GIZ Moldova. Printre cele mai importante realizări ale ADR Sud se numără dotarea a opt întreprinderi municipale cu tehnică şi utilaj necesar pentru colectarea selectivă a deşeurilor (autospeciale, buldozere, containere). Un alt proiect grandios finalizat este deschiderea Centrului pentru Tineret şi Sport din oraşul Căuşeni, în care s-au investit 32 mln. de lei.

Activităţi moldo-letone pentru anul 2015

Pentru anul 2015 ADR Nord a planificat un şir de activităţi comune moldo-letone. „Credem că anul 2015 va fi şi mai productiv, odată cu elaborarea Strategiei de Dezvoltare Orizont 2020. În cadrul Secţiei planificare strategică şi programare s-a consolidat o echipă mai diversă din punct de vedere profesional: avem statistician, ne-am specializat în promovarea şi atragerea investiţiilor şi avem suport din partea mediului academic la etapa de planificare, cu studii, cercetări şi recomandări”, susţine Inga Cojocaru, şefa Secţiei planificare strategică şi programare. În perioada anilor 2013-2015 în RDN sunt în proces de realizare 18 proiecte, dintre care şase au fost finalizate, şapte proiecte sunt în curs de realizare, iar cinci proiecte nu au obţinut deocamdată finanţare.

ADR Sud a cheltuit 59,8 mln. lei în 2014, iar ADR Nord a implementat proiecte în valoare de 51,2 mln. lei. În 2014, Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională a alocat circa 195 mln. lei pentru dezvoltarea regiunilor din Republica Moldova. În 2013 bugetul FNDR a fost de 191,25 mln. lei, iar în 2012 - 160,7 mln. lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite