UE vrea o coaliţie pro-europeană la Chişinău. Deputaţii moldoveni vor decide dacă aceasta va fi cu PL sau cu PCRM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mâine, va fi anunţată componenţa viitoarei coaliţii de guvernare
Mâine, va fi anunţată componenţa viitoarei coaliţii de guvernare

Viitoarea coaliţie de guvernământ trebuie să fie pro-europeană şi să continue promovarea aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova. Anunţul a fost făcut de liderii PLDM, PD şi PL, după o discuţie de aproape patru ore cu reprezentanţii partidelor europene din care fac parte formaţiunile moldoveneşti. Politicienii nu au precizat însă dacă din această coaliţie va face parte PL sau PCRM.

Din delegaţia europeană, sosită astăzi la Chişinău, a făcut parte preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Graham Watson, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok, şi vicepreşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Knut Fleckenstein.

Filat: Nu am discutat despre un guvern minoritar

„A fost o discuţie importantă. Colegii europeni ne-au recomandat să continuăm procesul de integrare în Uniunea Europeană. Vom avea sprijinul lor. Noi nu am discutat despre formarea unui guvern minoritar, ci de spre formarea coaliţiei. Am făcut un pas important.

E adevărat, s-a discutat în primul rând, despre coaliţia PLDM-PD-PL, dar e important ca să asigurăm continuitatea procesului de integrare europeană”, a declarat liderul PLDM, Vlad Filat. Înterbat de jurnalişti dacă în timpul discuţiilor a fost pomenită o posibilă colaborare cu comuniştii, Filat a răspuns că „toţi cei care sunt în serviciul statului, trebuie să cotribuie la stabilitatea ţării. Obiectivul lor (partenerilor europeni - n.n.) este ca al nostru”, a conchis liberal-democratul.

Lupu: Continuăm negocierile

„A fost o discuţie bună. Colegii noştri au venit aici ca şi semn de interes pentru Moldova, pentru a ne spune că sprijină continuitatea procesului de integrare europeană. Le-am vorbit despre ataşamentul nostru pentru aspiraţile europene, acesta a fost punctul de bază. Pot să vă zic – colegii nu au venit pentru a ne cere ceva. Ei nu fac presiuni, imixtiuni. Au spus că ne vor susţine, dacă vom continua reformele începute”, a precizat Marian Lupu, preşedintele PD.

El a adăugat că discuţiile nu s-au referit la formatul viitoarei coaliţii. „Pe ei îi interesează parcursul european de mai departe, care vor fi priorităţile de politică internă şi externă. Interesul Uniunii Europene este ca la graniţa de est să aibă o ţară unită, să fie stabilitate. Vizita demonstrează un mare interes al UE pentru RM”. Potrivit lui Lupu, negocierile vor continua în această seară şi mâine, până la începerea sesiunii extraordinare a Parlamentului. „Avem timp ca să încheiem toate discuţiile”.

Ghimpu: Avem compromis la repartizarea ministerlor

„Ei ne-au recomandat, dar decizia finală ne aparţine nouă. Trebuie să continuăm parcursul euopean, să combatem corupţia. Concluzia este că alianţa trebuie să fie din aceste trei partide (PLDM, PD, PL - n.n.), cu toate problemele pe care le avem - asta e realittea şi dorinţa cetăţenilor”, a spus liderul liberalilor, Mihai Ghimpu.

„Aici parcă fiecare din noi a zis că facem coaliţia, dar mai rămâne să mai discutăm şi între noi, mai târziu. N-am discutat despre comunişti. Noi am confirmat că suntem pentru constituirea alianţei şi că nu mai avem nevoie de consultări. Am ajuns la compromis, în ceea ce priveşte repartizarea ministerelor. Vom avea aceleaşi ca şi în 2010”, a destăinuit preşedintele PL.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite