UE ar putea acorda fonduri pentru despăgubirea financiară a agricultorilor din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul european pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, Stefan Fule
Comisarul european pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, Stefan Fule

Uniunea Europeană va lua în calcul posibilitatea de a acorda asistenţă financiară producătorilor agricoli din Republica Moldova pentru a putea depăşi situaţia dificilă în care se află ca rezultat al restricţiilor impuse de Federaţia Rusă la importul de fructe şi legume moldoveneşti, a declarat comisarul european pentru Extindere Stefan Fule la Chişinău.

Despre aceasta a anunţat comisarul pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Štefan Füle, la o întâlnire cu premierul Iurie Leancă, în ajunul Reuniunii Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, asistenţa financiară europeană pentru fermierii moldoveni, reformarea justiţiei şi situaţia din regiune au fost principalele subiecte abordate la întrevederea dintre Iurie Leancă şi Štefan Füle.

Premierul Iurie Leancă a declarat că Republica Moldova întreprinde măsuri pentru a ajuta producătorii agricoli să-şi exporte producţia pe piaţa europeană. România şi Polonia sunt primele state din Uniunea Europeană care şi-au deschis pieţele pentru fermierii moldoveni.

Totodată, Iurie Leancă a afirmat că reforma justiţiei este o prioritate pe agenda europeană a Republicii Moldova şi a subliniat necesitatea unui transfer de expertiză în acest domeniu, prin aducerea judecătorilor europeni în Republica Moldova şi asistarea judecătorilor locali.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite