Preşedintele-spectator şi premierul-măscărici

Colaj reprezentându-i pe preşedintele Nicolae Timofti şi premierul desemnat Chiril Gaburici. Sursa fotografiilor: azernews.az şi adevarul.ro

În România, Traian Băsescu a fost supranumit „preşedinte-jucător”, pe când în Republica Moldova, lui Nicolae Timofti i s-ar potrivi calificativul de „preşedinte-spectator”, mai ales după ce l-a desemnat pe Chiril Gaburici la funcţia de prim-ministru, în detrimentul voinţei populare şi a rezultatului alegerilor parlamentare de anul trecut.

Se pare că domnul Timofti nu realizează responsabilitatea ce i-a revenit, în calitatea sa de şef al statului, din moment ce a propus în fruntea guvernului un parvenit. Ai impresia că atribuţiile cu care s-a pricopsit, şi aşa limitate într-o republică parlamentară, îi sunt o ditamai povară. Probabil preşedintele se simte dator lui Filat şi Plahotniuc pentru alegerea sa în martie 2012, deşi cei doi aveau (şi continuă să aibă) mai mare nevoie de el, decât viceversa. În plus, se omite un fapt pe cât de curios, pe atât de evident: din punct de vedere cronologic, după învestirea lui Timofti, şi nu înaintea acesteia, s-au delapidat masiv şi într-o manieră mârşavă banii publici de la Banca de Economii şi s-a concesionat Aeroportul unei mediocre companii ruseşti. De ce nu a convocat Consiliul Suprem de Securitate ori de câte ori apărea această necesitate? Prin urmare, la toate aceste fărădelegi preşedintele a fost cel puţin spectator, dacă nu chiar complice, din postura pe care (doar) se complace să o deţină.

Care o fi rostul spectacolul grotesc al consulărilor cu fracţiunile parlamentare, dacă domnul Timofti nu poate avea o poziţie disidentă faţă de orice nu i-ar dicta Vlazii? În context, se poate parafraza expresia antologică atribuită lui Stalin: „мы посоветовались и я решил” (ne-am sfătuit şi eu am hotărât), după cum urmează: „preşedintele s-a consultat şi ei au hotărât”.

Totodată, mai apare o nedumerire, legată de recenta desemnare a noii candidaturi, şi anume: cum poate o persoană incognito, care nu a figurat în nicio listă electorală şi pentru care nu a votat niciun alegător, să fie propulsat, nitam-nisam, la conducerea guvernului? Are un asemenea individ obscur dreptul moral de a reprezenta poporul? Chiar dacă nu există un sistem politic ideal, fără cusur, de ce se bate joc într-un asemenea hal de opţiunea cetăţenilor? În Ucraina, bunăoară, premierul este numit exclusiv din rândul deputaţilor aleşi. Şi această practică e demnă de apreciere. La noi, însă, l-au găsit pe acest măscărici tocmai ca schemele de fraudare să meargă brici în continuare.

Un alt aspect deopotrivă intrigant şi dezolant denotă incapacitatea şefului statului de a se conforma actelor normative emise de autorităţile acestuia. În speţă, mă refer la hotărârile Curţii Constituţionale, care sunt în vigoare şi nu pot fi eludate nici în procesul de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru. La punctul 68 din Hotărârea Nr. 4 din 22 aprilie 2013, instanţa de jurisdicţie constituţională a statuat că: „(...)persoanele aflate în funcţii de conducere trebuie să demonstreze că îndeplinesc standarde ridicate în materie de integritate. În plus, în cazul în care se constată neîndeplinirea condiţiei, ignorarea acestor constatări şi numirea/menţinerea în funcţii de conducere a unor persoane asupra cărora planează dubii privind integritatea reprezintă o sfidare a statului de drept. (...)”. Or, în cazul domnului Gaburici există suspiciuni rezonabile că ar fi fost implicat în acte de corupţie, beneficiind de până la 20% din contractele de publicitate, în perioada în care a activat ca manager general al unei companii de telefonie mobilă (2008-2012), dar şi că ar fi fost implicat în interceptarea unor convorbiri ale partenerilor de afaceri azeri. În plus, trenează dosarul 7 aprilie şi, implicit, nu a fost lămurit rolul premierului desemnat în suspendarea legăturii telefonice, în perimetrul preşedinţiei şi a parlamentului, la indicaţia lui Voronin.

În consecinţă, cel puţin două funcţii de demnitate publică au ajuns la cheremul grupării oligarhice a celor 3 Vlazi, iar implementarea Acordului de Asociere RM-UE devine nu doar indezirabilă pentru ei, ci şi inaplicabilă pentru noi. Din păcate, dragi prieteni, am revenit în groapa de gunoi a istoriei.