Pavel Filip: În anul 2017 am pus bazele unor reforme care urmează să dea roade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2017, Guvernul a pus bazele unor reforme care urmează să dea roade în timp. Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune Prime TV. Potrivit lui, agenda de reforme a fost una foarte complicată, dar  necesară, transmite IPN.

În opinia şefului cabinetului de miniştri, oamenii încă nu văd urmările reformei de pensii, de exemplu, pentru că ele urmează să apară în timp.

„Tot ce am făcut este să echilibrăm lucrurile şi am readus dreptatea socială pentru cei care au fost nedreptăţiţi în urma schimbării formulei de calcul a pensiei. Este adevărat că este pensia mică, dar acum există acest fundament şi fiecare creştere sau fiecare posibilitate de a veni cu o indexare sau o majorare a pensiei va fi una echitabilă pentru că va fi direct proporţională cu banii cu care a contribuit beneficiarul la fondurile sociale”, a spus prim-ministrul.

Premierul spune că nici reforma administraţiei centrale nu a fost una simplă, iar referindu-se la modificările legislative privind domeniul businessului, a menţionat că acestea au fost făcute pentru a aduce un confort mai mare mediului de afaceri.

„Este vorba de reforma regulatorie, micşorarea numărului actelor permisive de la 316 la 149, reducerea instituţiilor cu funcţii de control de la 58 la 13, modificarea Codului Muncii, subvenţionarea locurilor de muncă nou-create şi multe altele”, a declarat şeful cabinetului de miniştri.

Pavel Filip a afirmat că după anul 2016, anul trecut a fost unul de stabilizare din punct de vedere economic, dar şi politic.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite