PAS: Prin acţiunile sale, Dodon recunoaşte legitimitatea structurilor anticonstituţionale din stânga Nistrului. El devine portavoce a acestui regim!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Permanent Naţional al PAS, condus de Maia Sandu, a comentat întrevederea preşedintelui Igor Dodon cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii, de la Bender, din ziua de miercuri, 4 ianuarie. Formaţiunea apreciază vizita şefului statului în stânga Nistrului ca fiind o încălcare a Constituţiei.

PAS consideră că acţiunile lui Igor Dodon contravin articolului 1 din Constituţia Republicii Moldova, potrivit căruia „Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil” şi articolului 77 din Legea Supremă, care stipulează clar că Preşedintele Republicii Moldova „este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”.

„La întrevederea din 4 ianuarie, în calitatea sa de Preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon nu s-a delimitat de poziţia PSRM, exprimată la Congresul acestei formaţiuni din 18 decembrie 2016, care prevede federalizarea ţării şi nu cere retragerea trupelor Federaţiei Ruse, ce staţionează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”, se arată în comunicatul de presă al PAS.

În acelaşi comunicat mai scrie că Dodon ar fi anunţat soluţii false pentru probleme a căror soluţionare nici nu ţine de competenţa Preşedinţiei. 

„Un exemplu este promisiunea de recunoaştere de către autorităţile constituţionale a diplomelor eliberate de către instituţiile de învăţământ superior din stânga Nistrului. În orice sistem educaţional care se respectă, recunoaşterea diplomelor unei instituţii se face doar după evaluarea calităţii programelor. În situaţia în care instituţiile din stânga Nistrului nu acceptă să fie evaluate de organele competente din Republica Moldova, le-a fost propusă alternativa să fie evaluate de oricare agenţie străină de asigurare a calităţii, cu condiţia ca aceasta să fie înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior. Ministerul Educaţiei nu are dreptul să pună ştampila pe diplome emise de instituţii care nu vor să facă dovada îndeplinirii unor standarde minime de calitate”, se menţionează în document.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite