Opinii: Declaraţia Dumei de Stat a Rusiei este un act de avertizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Declaraţia Dumei de Stat a Federaţiei Ruse din 7 iulie „Cu privire la tendinţele negative a evoluţiei situaţiei în jurul Transnistriei în legătură cu acţiunile Guvernului Republicii Moldova şi ale autorităţilor Ucrainei” este un act de avertizare. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, citată de IPN.

Ion Leahu, fostul membru al Comisiei Unificate de Control, a spus că nu este pentru prima dată când Duma de Stat adoptă acte de o asemenea natură. Potrivit lui, s-ar putea presupune că actuala acţiune a Rusiei este un act de avertizare, dar fără consecinţe serioase. „Dacă pătrundem în esenţa acestui document, dacă nu ţinem cont de faptul că este o avertizare la adresa unui stat suveran, în fond nu sunt aduse argumente serioase pentru concluzia care se face”, a spus Ion Leahu.

Doctorul în istorie, Ruslan Şevcenco, consideră că declaraţia Dumei de Stat este reacţia Rusiei la acţiunile moldo-ucrainene – încercarea de a stabili posturile vamale comune. „Pericolul acesta îi frământă pe ruşi, îi provoacă la acţiuni drastice pentru că ei îşi dau seama că introducerea acestor posturi vamale pe întreg teritoriul aşa-zisei frontiere între regiunea transnistreană şi Ucraina va aduce blocajul economic al regiunii”, susţine Ruslan Şevcenco.

Fostul consilier prezidenţial, Victor Grebenşicov, crede că aceasta este o nouă avertizare a Federaţiei Ruse şi un fel de testare a poziţiei Chişinăului referitor la această problemă. În opinia lui, deocamdată Rusia vrea să-şi asigure interesele în Republica Moldova altfel, prin promovarea unor politicieni care vor satisface aceste interese.

În declaraţia Dumei de Stat se menţionează că autorităţile Moldovei şi Ucrainei ar contribui la crearea unor ameninţări la adresa stabilităţii în regiune, a bunăstării şi securităţii locuitorilor Transnistriei. Duma de Stat îndeamnă autorităţile celor două state să renunţe la orice formă de tensiune asupra Transnistriei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite