Incidente în primele ore ale votării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incident mai puţin plăcut a avut loc astăzi, de dimineaţă, la podul Sănătăuca, Floreşti, spune Marin Maxian, şef adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei. Cineva a aruncat scule din metal ghimpoase, iar ca rezultat la mai multe din autospecialele poliţiei şi ANTA li s-au deteriorat anvelopele. Prin asta, spune Marin Maxian, s-a dat dovadă de „cinism şi lipsă a moralităţii”. Poliţia condamnă astfel de comportamente.

Într-un alt caz examinat de poliţie, poarta preşedintei secţiei de votare din Goteşti, Cantemir, şi a primarului din localitate au fost vopsite în altă culoare.

Un incident a fost înregistrat şi la Orhei, unde o secţie de votare, din cauza unei defecţiuni tehnice la camera de filmat, s-a deschis la 07.25. Şi la Lozova, Străşeni, a existat o defecţiune tehnică la calculator, care a fost remediată în scurt timp.

În Zona de Securitate sunt prezenţi mai muli observatori, mass-media, deputaţi care monitorizează parcursul votului. Deocamdată incidente nu au fost observate. Marin Maxian spune că unele instituţii mass media dezinformează când afirmă că în unele localităţi votanţii din stânga Nistrului sunt aduşi organizat la urne sau că li se oferă bani pentru vot.

Marin Maxian a menţionat că, începând din 4 noiembrie, poliţia a asigurat ordinea publică în cadrul a 94 de evenimente electorale, cuu 11 mii de participanţi, fiind antrenaţi peste 600 de angajaţi ai poliţiei. În această perioadă au fost identificate şase cazuri de afişaj electoral neautorizat. În opt cazuri s-au încălcat restricţiile de sănătate publică în cadrul întrunirilor şi evenimentelor de agitaţie electorală, deteriorări de panouri, repartizarea materialului denigrator etc.

Pe parcursul zilei de ieri, 14 noiembrie, la poliţie au parvenit 14 sesizări privind încălcarea restricţiilor de sănătate publică, agitaţie electorală. A fost fixat şi un caz de bănuială rezonabilă de corupţie.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite