Igor Boţan: Trebuie interzise filmele care justifică şi glorifică agresiunea unui stat asupra altui stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Boţan FOTO IPN
Igor Boţan FOTO IPN

Filmele care justifică şi glorifică agresiunea unui stat asupra altui stat trebuie interzise. E şi cazul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Războiul pe care l-a început Putin în Ucraina este unul nedrept neprovocat, a menţionat Igor Boţan, expertul permanent al proiectului, la dezbaterea publică la tema „Opriţi războiul! Opriţi... filmele despre război!”, organizată de Agenţia de presă IPN.

„Istoria este un narativ despre războaie şi consecinţele războaielor. Ceea ce trebuie să facem noi este să condamnăm războaiele nedrepte, războaiele care au iniţiatori şi care sunt identificaţi drept agresori. În privinţa aceluiaşi război, care este de apărare pentru cei atacaţi, noi sigur că trebuie să vorbim, să ne documentăm, să arătăm aceste lucruri. Există persoane talentate care pot produce filme artistice despre modul în care se manifestă fiinţa umană în condiţii limită de război, unde se profilează absolut toată esenţa umană. Este curentul pe care l-au dezvoltat existenţialiştii. Şi dacă există artişti foarte talentaţi şi în filme ne arată toată existenţa umană, cum se manifestă ea, noi nu putem să spunem că astfel de filme sunt reprobabile”, a spus Igor Boţan.

Expertul permanent al proiectului a adăugat că generaţia sa a fost educată în perioada sovietică pe filme care făceau o delimitare strictă dintre regimuri comuniste, care erau prezentate drept întruchipare a binelui, şi regimuri capitaliste, care erau prezentate drept întruchipare a răului. „Noi am fost educaţi că de partea noastră a fost tot timpul adevărul, noi am fost învingători, noi am fost cei mai eroici, i-am bătut de fiecare dată pe cei răi şi trăim până în prezent cu acest mesaj, care ne-a fost inoculat. Şi lucrul acesta nu este adevărat, pentru că noi vedem acum că cei care poartă anumite simboluri în glorificarea victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, au început un război agresiv împotriva unui stat independent, stat despre care preşedintele Putin spune că „poporul ucrainean, poporul belarus şi poporul rus formează un triplet al unui singur popor”. Numai că două popoare au regimuri dictatoriale, iar unul are regim democratic, şi cel care are un regim democratic reprezintă un pericol pentru celelalte două. Noi asta înţelegem şi în astfel de situaţii suntem în drept şi este misiunea noastră civică să protestăm faţă de un astfel de comportament al unui şef de stat”, a subliniat Igor Boţan.

În ceea ce priveşte filmele propagandistice, pot fi aduse drept exemple creaţii celebre.  „Filmul Lenny Fisher, din punct de vedere al artei cinematografice, este capodoperă. Filmul „Triumful şi voinţa”, care arată exact ceea ce a invocat preşedintele Putin recent, într-un discurs în care spunea că „comunitatea internaţională poartă vina pentru cel de-al Doilea Război Mondial, nu regimul fascist, pentru că, după Primul Război Mondial, ceea ce s-a întâmplat imediat atunci când asupra Germaniei s-au exercitat presiuni, Germania a fost pusă în situaţia să plătească reparaţii care erau peste putinţa acestei societăţi”. Acest film ne arată că trebuie să fim foarte atenţi, pentru că opere de artă cinematografică de cea mai înaltă probă pot avea un rol periculos cum este cel pe care îl are filmul „Triumful şi voinţa”, (pentru că are caracter ideologic…)”, a atenţionat expertul permanent al proiectului.

În opinia lui Igor Boţan, în unele filme despre cel de-al Doilea Război Mondial, se încearcă în mod subtil să se prezinte acest război drept unul pentru apărarea Patriei.  „Noi înţelegem că în cel de-al Doilea Război Mondial, de fapt, am avut o încăierare a două regimuri totalitare. Dacă e vorba despre regimuri ideologice totalitare, care-şi revendică anumite virtuţi, drepturi, eu consider că astfel de filme comportă un mesaj ideologic şi ele trebuie tratate cu foarte multă circumspecţie. Dacă vorbim despre război, liderul bolşevic (Vladimir Lenin – n.r.) lupta împotriva războiului şi unul din primele sale decrete a fost despre pace. Numai că, ce fel de pace? Cei care sunt la conducere, reprezintă clasa asupritoare, iar cei care luptă în teren sunt oameni simpli, care sunt convocaţi să lupte. Iată că liderul bolşevic lupta împotriva unor astfel de războaie. Dar, în acelaşi timp, chema ca războaiele imperialiste să fie transformate în războaie civile. Poporul rus în Primul Război Mondial a pierdut 1 milion de oameni, iar după semnarea decretului de pace al lui Vladimir Ilici Lenin, a început războiul civil în Rusia, care a durat 5 sau chiar 6 ani şi în timpul căruia au murit între 10 şi 16 milioane de oameni. Noi vedem cum ideologia schimonoseşte lucrurile”, a menţionat expertul permanent al proiectului.

Dezbaterea publică la tema: „Opriţi războiul! Opriţi... filmele despre război!” este ediţia a 238-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este desfăşurat de Agenţia de presă IPN, cu susţinerea Fundaţiei germane „Hanns Seidel”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite