Dodon a semnat o iniţiativă legislativă privind anularea Legii care presupune ca cetăţenii să ramburseze miliardele furate din sistemul bancar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat miercuri, 28 decembrie, o iniţiativă legislativă prin care se urmăreşte anularea legii pentru care Guvernul Filip şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului. Este vorba despre legea care prevede convertirea în datorie de stat a creditelor de urgenţă oferite de către Executiv celor trei bănci care au fost lichidate, BEM, Unibank, BancaSocială.

„Reiterez poziţia mea în această privinţă - miliardele furate trebuie să fie întoarse de toţi cei care au participat la fraudă, au votat pentru, fie au cunoscut acest lucru, dar au preferat să tacă. Deoptrivă se fac de vină numeroşi funcţionari de stat, responsabili din cadrul instituţiilor financiar-bancare, cei care urmau să contracareze acest furt, dar nu au mişcat un deget sau au preferat să tăinuiască.

De aceasta trebuie să se ocupe si se vor ocupa organele de drept. Furtul secolului, aşa cum a fost numit de experţi, de comunitatea internaţională, de cetăţenii Republicii Moldova, a rezultat în fluctuaţii pe piaţa valutară, slăbind semnificativ puterea de cumpărare a leului, a avut şi are în continuare repercusiuni semnificative asupra bugetului de stat, a condiţionat blocarea ritmurilor de creştere a pensiilor şi salariilor. Efectele negative pentru populaţie, dacă situaţia nu se va schimba în cel mai apropiat timp, vor fi resimţite pe termen lung.

Mă adresez Parlamentului să includă examinarea iniţiativei legislative în regim prioritar şi să anuleze legea care pune pe seama cetăţenilor rambursarea furturilor fără precedent. Există multe alte soluţii, pe care sunt gata să le discutăm, dar categoric sunt împotrivă să se plătească din contul generaţiilor curente şi următoare”, a menţionat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Amintim că la 26 septembrie 2016, Guvernul Republicii Moldova şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pentru proiectul de lege care prevede transformarea miliardului de dolari furat din sistemul bancar în datorie publică. Proiectul a fost criticat dur de opoziţie, dar şi de societatea civilă, fiind catalogat ca „datorie pusă pe umerii cetăţenilor”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite