Cum explică Maia Sandu de ce Igor Dodon încă se bucură de cea mai mare încredere în rândul moldovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrebată de ce Igor Dodon în continuare se bucură de cea mai mare încredere în rândul populaţiei, iar liderii de dreapta nu prea, preşedintele PAS, Maia Sandu, consideră că acest fenomen este cauzat de numărul mare de minciuni pe care le-ar spune şeful statului moldovenilor.

„Maia Sandu nu are patru televiziuni aşa cum are Igor Dodon şi chiar dacă ar avea vreo televiziune nu ar sta să manipuleze aşa cum face Igor Dodon”, a declarat liderul PAS luni, 5 februarie, la emisiunea „Adevărul Live”.

Potrivit Maiei Sandu, „Igor Dodon manipulează şi spune minciuni de dimineaţa până seara”. 

„Din păcate, sunt încă oameni care cred în aceste minciuni, chiar dacă o parte dintre cetăţenii care l-au sprijinit au început să înţeleagă că el nu face ceea ce a promis, nici pe partea de luptă împotriva corupţiei, nici pentru cei cărora le-a promis anumite facilităţi în relaţiile cu Rusia, pentru cei care lucrează acolo sau pentru cei care exportă”, a subliniat preşedintele PAS.

În opinia ei, guvernarea ar fi discreditat parcursul european al Moldovei, iar acest fapt la fel a contribuit la creşterea reitingului lui Dodon.

Tot în acest context, ea a precizat că există şi „un grup de cetăţeni care în continuare se lasă manipulaţi de propaganda socialiştilor”, însă sunt şi „oameni care cred pe bune că Republica Moldova poate să aibă o situaţie mai bună doar mai aproape de Rusia şi Dodon mergând la Moscova mai des decât la Ialoveni sau Călăraşi”.

Amintim că Igor Dodon se menţine în continuare pe prima poziţie la capitolul încrederii populaţiei. Preşedintele ţării este apreciat de 25% dintre cetăţeni, fiind urmat de către liderul PAS, Maia Sandu, cu 9,1%. Cel puţin aşa arată datele ultimului sondaj de opinie publicat miercuri, 24 ianuarie, de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite