Rusia a prelungit regimul preferenţial la exportul unor mărfuri moldoveneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Guvernul Federaţiei Ruse a luat decizia de a prelungi pentru producătorii din Moldova regimul preferenţial de export pentru cinci categorii de mărfuri, care a fost în vigoare de la 1 ianuarie până la 1 iulie 2019. Despre aceasta a anunţat preşedintele Igor Dodon într-un comunicat de presă al Preşedinţiei.

Din categoriile de mărfuri care vor putea fi exportate cu scutiri ale taxelor vamale fac parte legumele, merele, perele şi gutuile proaspete, caisele, cireşele, vişinele, dar şi conservele şi vinurile.

„Vreau să-mi exprim recunoştinţa faţă de partenerii noştri ruşi şi încrederea că legăturile comercial-economice moldo-ruse vor căpăta un nou impuls, ceea ce va permite creşterea semnificativă a volumului schimburilor comerciale”, a declarant Igor Dodon.

Şeful statului susţine că taxele pentru unele categorii de mărfuri moldoveneşti au fost anulate începând cu 1 ianuarie 2019, în urma înţelegerilor pe care le-a avut cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, în luna octombrie 2018.

Igor Dodon declară că datorită acestui fapt, în perioada ianuarie-mai 2019, exportul de legume a crescut de la 360 de tone până la aproximativ 2370 de tone sau de 6,6 ori. Exportul de mere s-a mărit de la 100 de mii de tone până la aproximativ 167 de mii de tone sau cu 67%. Produsele conservate au înregistrat o creştere de 1,5 ori – de la 1275 de tone până la circa 1940 de tone. Totodată, volumul producţiei vinicole a crescut de la 5 milioane de litri până la aproape 7,7 milioane de litri sau cu 52%.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite