Parlamentul a aprobat o nouă Lege cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreprinderile mici şi mijlocii, care constituie 97% din mediul economic al ţării, vor putea coopera mai bine cu autorităţile folosindu-se de o platformă special creată. Această prevedere este o novaţie a noii Legi cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, aprobată de Parlament în prima lectură în şedinţa de vineri, 27 mai, transmite IPN.

Vice-ministrul Economiei, Valeriu Triboi, a comunicat că autor al proiectului de lege este Guvernul. Acesta propune ajustarea cadrului legal naţional la cel european în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii. Elementul inovativ este consolidarea platformei de comunicare prin instituirea Consiliului consultativ pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Acest Consiliu are ca sarcină analiza competitivităţii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea competenţelor şi spiritului antreprenorial şi înaintarea recomandărilor pentru îmbunătăţirea mediului de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Consiliul va fi constituit din reprezentanţi ai sectorului public, privat şi asociativ. Ministrul economiei va fi, din oficiu, preşedinte al Consiliului. Acest Consiliu va prezenta anual Guvernului un raport referitor la implementarea politicilor de dezvoltare şi creştere a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ şi administrativ cu impact asupra acestora.

În vederea susţinerii întreprinderilor mici şi mijlocii în procesul de acumulare a finanţării necesare şi fortificării capitalului propriu, autorităţile competente se obligă să sporească nivelul de informare despre oportunităţile de finanţare existente. Autorităţile se mai obligă să elaboreze şi să implementeze mecanisme de partajare a riscului cu creditorii din sectorul privat, în cazul în care piaţa nu este în stare să satisfacă pe deplin cerinţele/necesităţile întreprinderilor mici şi mijlocii. Totodată, autorităţile se mai obligă să sprijine înfiinţarea unei reţele naţionale de business în vederea facilitării accesului la finanţarea necesară întreprinderilor mici şi mijlocii.

Potrivit vice-ministrului economiei, proiectul de lege a fost consultat de experţi europeni.

În cadrul şedinţei legislative, mai mulţi deputaţi au propus să se examineze oportunităţi de a susţine mai mult întreprinderile mici şi mijlocii prin posibilitatea de a le scuti pe o perioadă de impozit pe venit, sau prin acordarea de credite cu dobânzi mai mici, sau prin scutirea de anumite taxe pentru afacerile deschise în mediul rural.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite