Andrei Kobeacov: Belarus rămâne un consumator al produselor alimentare moldoveneşti
0Prim-ministrul belarus, Andrei Kobeacov, a declarat în cadrul unui briefing la Chişinău luni, 3 octombrie, că ţara sa rămâne un consumator important al produselor alimentare şi vitivinicole.
„Anul curent, schimbul comercial reciproc a crescut cu 10% şi a constituit practic 150 de milioane de dolari. Scopul principal al actualelor negocieri a fost intensificarea reală a acţiunilor bilaterale comercial-economice, iar pentru aceasta actualmente sunt premise serioase”, a menţionat oficialul belarus.
Acesta a mai adăugat că Moldova şi Belarus au dorinţă reciprocă de a consolida acţiunile bilaterale, ceea ce înseamnă că vor fi depuse eforturi maxime pentru intensificarea cooperării la toate nivelurile.
De cealaltă parte, premierul Filip a spus că discuţiile pragmatice şi deschise vor contribui semnificativ la consolidarea relaţiilor dintre cele două guverne.
„Considerăm Belarusul drept un partener regional prioritar, iar în cadrul întâlnirilor şi discuţiilor avute am constatat caracterul avansat al relaţiilor dintre Republica Moldova Belarus, care continuă să se dezvolte în baza principiilor prieteniei, respectului şi susţinerii reciproce”, a subliniat prim-ministrul.
Pavel Filip susţine că cele două ţări menţin legături multidimensionale active, inclusiv în sfera comercial-economică.
Premierul a mai menţionat că Belarusul este o piaţă de desfacere importantă pentru produsele moldoveneşti şi a apreciat înalt stabilitatea şi caracterul previzibil al relaţiilor comercial-economice.
La finalul vizitei premierului belarus la Chişinău, au fost semnate mai multe acorduri bilaterale, convenite în timpul lucrărilor Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare comercial-economică. De asemenea, au fost semnate contracte de livrare a unor troleibuze, de asamblare a troleibuzelor autonome, de livrare şi asamblare a autobuzelor la Chişinău.