Premierul Pavel Filip a solicitat mobilizare maximă în legătură cu starea nefavorabilă a vremii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Pavel Filip a convocat în seara zilei de vineri şedinţa celulei de criză, în legătură cu ninsorile abundente. A fost evaluată situaţia privind practicabilitatea traseelor din ţară, accesul către localităţi şi instituţiile publice, funcţionalitatea posturilor de frontieră şi asigurarea conectării localităţilor la curent electric, transmite IPN cu referire la un comunicat guvernamental.

Potrivit informaţiilor prezentate, toate drumurile din ţară erau practicabile, o situaţie mai dificilă fiind atestată în centrul şi sudul ţării. La lucrările de deszăpezire a drumurilor au fost antrenate circa 220 de unităţi de tehnică, peste 300 de muncitori.

Poliţiştii, salvatorii şi carabinierii vor patrula drumurile pe care se circulă mai greu: pentru a acorda ajutorul necesar. În context, prim-ministrul a solicitat ca tehnica specială să fie gata să intervină pentru deblocarea şi tractarea mijloacelor de transport.

Pavel Filip a accentuat că în condiţiile actuale este necesară o mobilizare maximă din partea tuturor administraţiilor publice şi echipelor specializate. „Oamenii trebuie să fie informaţi, astfel încât toţi să cunoască care drumuri sunt blocate, care sunt practicabile, de asemenea care sunt prognozele în continuare, iar serviciile de urgenţă trebuie să fie accesibile continuu”, a menţionat prim-ministrul.

Conform unui comunicat al Ministerului Apărării, către miezul nopţii, militarii Armatei Naţionale au deblocat 33 de maşini de mare tonaj şi au scos din nămeţi 35 de persoane pe traseele Bălţi-Ţiganca, Condriţa-Leuşeni, Chişinău-Cricova şi drumul naţional M14.

Persoanele aflate în dificultate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile pot apela la serviciile de urgenţă 901, 902 şi 903.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite